Rută aeriană Bucureşti-Baku

În data de 3 iunie, a fost lansată ruta directă de zbor Baku-Bucureşti-Baku, operată de compania Azerbaijan Airlines.

După acest prim zbor, frecvenţa ulterioară va fi de două curse pe săptămână, în zilele de luni şi joi, iar durata unei călătorii este de 3 ore.

Prezent la conferinţa Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) de lansare a operațiunilor de zbor pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat: „Va creşte cu certitudine nivelul relaţiilor bilaterale economice şi, de ce nu, numărul de turişti”.

Acesta a continuat: „Eu mă gândesc în primul rând la turismul de business. Mă gândesc, astăzi, dacă avem aproximativ 330 de milioane de dolari schimburi comerciale, din care exporturile României sunt doar de 20 de milioane de dolari şi, ţinând cont de importanţa strategică a relaţiilor dintre Azerbaijan şi România pe programul energetic, sunt convins că această rută va face în aşa fel încât antreprenorii români să iasă din zona de confort, să meargă în Azerbaijan, unde sunt bine primiţi. Cred că profilul turistului din Azerbaijan, care este un turist de familie, va face ca toate oportunităţile din România să devină cunoscute pentru ei şi să vedem din ce în ce mai mulţi turişti din această ţară venind pe litoralul românesc, în Bucovina, în Transilvania, în Delta Dunării sau peste tot unde românii îi vor primi cu drag. Este evident că diferenţa o face şi numărul de ore de zbor – trei – zbor direct, faţă de 9-10 ore cât aveam înainte, cu escală prin Istanbul. Cred că va face ca foarte mulţi dintre români să îşi dorească să meargă în Azerbaijan, inclusiv pe partea de turism, dar şi pe zona de afaceri”.

Azerbaijan Airlines este o companie aeriană azeră fondată în anul 1992, care operează o varietate de modele de aeronave Airbus (A319-100, A320-200, A340-500), Boeing (B787-800, B757-200, B767-300, B787-800) şi Embraer 190, către aproximativ 60 de destinaţii din Europa şi Asia. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.