Școală de șoferi pentru 36 de tineri defavorizați

MOL România și Fundația Pentru Comunitate susțin financiar 36 de tineri din medii defavorizate pentru a obține permisul de conducere de categoriile B sau C, în cadrul celei de-a șasea ediții a programului Permis pentru viitor.

Proiectele finanțate au fost selectate dintre cele 340 înscrise în concurs în perioada 26 noiembrie 2020 – 23 ianuarie 2021. Lista beneficiarilor a fost publicată de către Fundația Pentru Comunitate și MOL România.

Beneficiarii au fost selectați dintre cei 340 de tineri care s-au înscris la această ediție, dintre care 317 au solicitat plata taxelor de școlarizare pentru permis de conducere categoria B și BE, 21 pentru C și CE, și câte unul pentru B adaptat și tractor agricol. Totalul solicitărilor de finanțare depășește suma de 657.000 lei. Cei 36 de câștigători vor beneficia de finanțare în valoare totală de 75.000 lei. 

„Programul Permis pentru viitor se adresează tinerilor care doresc să obțină permisul de conducere, însă nu au resursele financiare necesare în acest scop. Sunt eligibili, în mod special, acei tineri care ar putea găsi un loc de muncă sau care ar putea primi atribuții de serviciu extinse, odată cu obținerea permisului de conducere. De-a lungul celor șase ediții ale acestui program, am întâlnit tineri ale căror povești ne-au oferit adevărate lecții de viață. Pentru noi, este o bucurie și o onoare să îi cunoaștem și să le putem fi alături. Așa cum am spus în repetate rânduri, MOL este partenerul devotat al comunităților. Ne propunem să rămânem în continuare alături de cei care au nevoie de noi și ne bucurăm să vedem că, de la an la an, numărul celor care vor să se înscrie în acest program este tot mai crescut”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.

Beneficiarii acestei ediții a programului Permis pentru viitor provin din 22 de județe –Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vrancea – și din București. 

„Mulți tineri și-au exprimat interesul față de această posibilitate după încheierea perioadei de înscriere. Lor, precum și celor care acum n-au obținut finanțare, și celor care au terminat cu succes școala de șoferi și doresc să obțină permis de conducere pentru altă categorie, le spunem că vom anunța o nouă ediție a acestui concurs de proiecte – ediția a 7-a – la sfârșitul lunii noiembrie. Se pot pregăti din timp pentru înscriere pe baza informațiilor aflate pe site-ul Fundației Pentru Comunitate. De asemenea, ne pot contacta și direct. Cu cei care au obținut finanțare la actuala ediție, în perioada următoare vom încheia contractele și vom transfera sumele pentru cheltuielile adiacente, pentru acoperirea costurilor înscrierii la școala de șoferi și mai departe pentru taxa de școlarizare”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Despre programul Permis pentru viitor

Programul Permis pentru viitor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prin acest program se acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 17 și 25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă, ori un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cazul celor care se află deja în activitate.

În cei șase ani de la prima lansare în 2015, programul Permis pentru viitor a fost premiat de două ori pe plan național: la Gala Societății Civile 2018 și la Romanian CSR Awards 2017.

Concursul de proiecte pentru ediția a 6-a a fost lansat la 26 noiembrie 2020, iar termenul de trimitere a dosarelor a fost 23 ianuarie 2021. Fondul programului este de 75.000 lei.

În cadrul celor cinci ediții anterioare ale programului, 90 de tineri au obținut permis de conducere și 63 sunt programați pentru examen sau se află în diferite faze ale pregătirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.