Școlile, închise până luni în București și Ilfov

scoala-iarna-zapada-jean-mihai-palsuȘcolile, grădinițele, creșele și liceele se redeschid abia pe 16 ianuarie în București, din cauza gerului, dar și a străzilor înzăpezite.

Decizia a fost luată de primarul general Gabriela Firea.

“Având în vedere condițiile meteo vitrege, începând de marți seară, miercuri și chiar joi, în mod rațional școala ar putea să înceapă în Capitală vineri, ceea ce ar fi neplăcut pentru că ar fi o zi de sfârșit de săptămână. De aceea, împreună cu Ministerul Educației, cu Inspectoratul școlar, cu primarii de sector, cu medici și părinți am luat decizia ca toate cursurile să înceapă luni, 16 ianuarie. De asemenea, atunci se vor deschide toate creșele, grădinițele, școlile și liceele”, a declarat Firea, după ședința Comandamentului de iarnă.

Învățământul universitar, având autonomie, va decide punctual și va anunța pe site-ul facultăților.

Firea a precizat o decizie similară este luată și pentru județul Ilfov, “pentru că vremea va fi comparabilă cu cea din Capitală”.

Despre recuperarea zilelor în care elevii nu merg la școală, primarul general a spus că nu este cazul, pentru că nu era o perioadă de predare.

“Această perioadă nu era una de predare, de lecții, de materie, ci practic de evaluare. Deci toată această perioadă de evaluare va fi făcută de profesori la clasă”, a declarat primarul general al Capitalei.

Deszăpezire cu deținuții

Pe de altă parte, Gabriela Firea a făcut apel la sprijinul jandarmilor și deținuților pentru deszăpezirea străzilor secundare, unde se află școlile, dar și a trotuarelor.

“Am solicitat ajutorul Ministerului Justiției, Ministerului de Interne, Administratiei Nationale a Penitenciarelor și vom avea un sprijin în plus: la cei peste 1.200 de operatori manuali care aparțin operatorilor de salubritate, se adaugă  aproximativ 400- 500de persoane – jandarmi, deținuti sau sportivi de la Clubul Sportiv Municipal București, care ne vor ajuta la îndepărtarea zăpezii și a poleiului. Cu aceste forțe, sperăm ca Bucureștiul să arate într-adevăr curățat, toate instituțiile sa functioneze, iar cetatenii sa nu mai aiba de suferit”.

În privinta trotuarelor care apartin asociatiilor de proprietari si a agentilor economici, atat Politia Locala a Municipiului Bucuresti, cat si politiile de sectoare, au distribuit luni peste 300 de somatii “si speram ca, pana maine, cei avertizati sa se conformeze”.

“Ideea nu este sa se ajunga la amenda, ci sa se faca o degajare a acestor trotuare. Avem totala intelegere pentru persoanele in varsta sau bolnave, pe care le sprijinim, pentru ca nu au posibilitatea fizica sa curete zapada. Dar nu se aplica aceeasi toleranta pentru agentii economici, care se pot ocupa de acest lucru, prin angajatii lor”, a avertizat Firea.

Alt val de ninsori

Meteorologii au emis o avertizare meteo COD GALBEN de ninsori moderate cantitativ şi local viscolite, valabilă de marţi, ora 21.00, până miercuri, 11 ianuarie, ora 21.00, pentru județele Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea, Buzău, Prahova, Bucureşti, Ilfov, Dâmboviţa, Giurgiu şi Teleorman.

Imagine: Jean-Mihai Pâlșu

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.