Se deschide circulația pe Lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda

Pe 30 noiembrie, se deschide circulația rutieră pe Lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda, însă cu restricții pe o distanță de 1,5 km, până în aprilie-mai 2022, informează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI).

Astfel, în zona Dealului Oiejdea, unde au apărut alunecări de teren, una dintre căi nu este încă finalizată. Ca atare, pe acest sector se va circula în ambele sensuri dar pe o singură cale, în regim de drum național. Situația a impus limitarea vitezei la 60 km/h în zona respectivă, dar și limitarea la 100 de km/h pe restul lotului 2.
 
„Constructorul va trebui să monteze toate elementele de siguranță și să semnalizeze prin marcaje provizorii zonele unde acestea nu sunt definitivate. (…) Deschiderea circulației nu va însemna însă că Antreprenorul va fi scutit de finalizarea tuturor lucrărilor, așa cum prevede contractul. Deși se află în întârziere, antreprenorul și-a asumat că încheie toate lucrările, până în aprilie 2022”, precizează ministrul Sorin Grindeanu.
 
Asociatia Pro Infrastructură informează însă că deschiderea traficului „va fi făcută cu o restricție de viteză la 100 km/h pe toți cei 24,25 km ai lotului, pentru că gardul de protecție este instalat doar pe aproximativ 50% din suprafață; va fi gata, sperăm noi, în următoarele două săptămâni, când se va putea merge cu 130 km/h”.
 
Contractul pentru Lotul 2 al A10 (Sebeș-Turda) a fost semnat în noiembrie 2014, cu Asocierea Aktor – Euroconstruct Trading și avea inițial ca termen de finalizare a lucrărilor luna octombrie 2016.
 
La momentul semnării, valoarea contractului era de aproximativ 550 de milioane de lei, fără TVA, iar în atribuțiile antreprenorului intra inclusiv elaborarea Proiectului Tehnic, în baza căruia urma să se construiască acest sector de autostradă.
 
„Însă, chiar propriul proiect a început să creeze probleme Antreprenorului, care a intrat într-o cascadă de întârzieri. Astfel, o lucrare care ar fi trebuit să dureze 2 ani, a ajuns să dureze peste 7 ani. Aceasta în condițiile în care pe toate celelalte 3 Loturi ale A10, se circulă deja, pe primele două încă din vara anului 2018. Nici acum nu se poate vorbi despre recepția lucrării, ci doar despre deschiderea circulației, între Alba Iulia Nord și Aiud, unde se află cei aproximativ 24 de km ai Lotului 2, nefinalizat în totalitate, din cei 70 de km ai A10”, potrivit MTI.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.