Sectorul intermodal așteaptă cu nerăbdare propunerile legislative ale CE

Sectorul intermodal european așteaptă cu nerăbdare propunerile legislative ale Comisiei Europene (CE), din Pachetul Ecologic de Transport de Marfă (Greening Freight Package), inclusiv Directiva privind Transportul Combinat, noul Regulament privind capacitatea infrastructurii feroviare, Directiva privind greutatea și dimensiunile și Regulamentul privind numărul de emisii promis pentru aprilie 2023, pentru a facilita dezvoltarea necesară a Transportului Combinat Door-to-Door Zero Carbon (ZCCT).

ZCCT ar putea fi cea mai ieftină și mai ușoară soluție pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare, eficiență energetică și decuplare energetică ale Uniunii Europene, dacă parametrii tehnici TEN-T propuși de Comisie sunt implementați pe calea ferată, iar blocajele deja identificate sunt eliminate, potricit USER.

În calitatea sa de partener al Uniunii Internaționale pentru Transport Combinat Rutier – Feroviar (UIRR) și de Coordonator Național al Campaniei CT4EU (Transport Combinat pentru Europa), USER a participat la Summit-ul European Intermodal 2022organizat online de UIRR, în 30 noiembrie.

Evenimentul a reunit factorii de decizie de la cel mai înalt nivel din domeniul transportului intermodal de mărfuri din Europa, în cadrul căruia s-a discutat despre provocările viitorului pe termen scurt și mai lung al transportului de marfă pe distanțe mai lungi pe continent.

Directorii executivi ai membrilor acestei uniuni internaționale și alți invitați au convenit că sunt necesare intervenții urgente pentru a contracara lipsa capacității și problemele legate de electricitatea de tracțiune, care au un impact negativ asupra transportului feroviar de marfă în prezent și în următorii ani.

UIRR a solicitat adoptarea unui regulament revizuit privind orientările TEN-T, care să conțină toți parametrii tehnici necesari pentru transportul feroviar de marfă, dezvoltarea terminalelor de marfă necesare pentru ca bunurile să poată accesa infrastructura, precum și angajamentul de a respecta termene ferme de livrare de către statele membre.

Un studiu prezentat în cadrul conferinței a concluzionat că prețul este estimat la 490 de miliarde EUR pe 30 de ani, sau 16,3 miliarde EUR anual. În plus, 1,6 miliarde EUR de capital net nou ar trebui canalizat în active intermodale în fiecare an, până în 2050.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.