Șef nou la Metrorex

Mariana Miclăuș a demisionat, în data de 2 iulie, din funcția de director general interimar al Metrorex, iar în locul ei a fost numit, de către Consiliul de Administrație, Gabriel Mocanu. Acesta îndeplinea, până la momentul numirii, funcția de director al Direcției Infrastructură și Sisteme Informatice, cu o experiență de peste 25 de ani în cadrul Metrorex.

Demisia Marianei Miclăuș survine la câteva zile după ce termenul de finalizare a Magistralei  M5 de metrou, 30 iunie, nu a fost respectat. 

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a transmis următorul mesaj:

„Așa cum am spus, de la începutul mandatului de ministru, un proiect extrem de important și o prioritate de infrastructură este Magistrala de metrou M5 Râul Doamnei – Eroilor. Încă de la numirea doamnei Miclăuș în funcția de director general interimar i-am spus că semnătura pusă pe un document care nu poate fi validat în teren înseamnă semnătura pusă pe actul de demisie. După nenumăratele discuții tehnice cu toți factorii implicați, de la beneficiar, antreprenor, subcontractori sau furnizori, am atras atenția asupra termenului de finalizare și darea în circulație cu călători, iar cei care vor greși trebuie să plătească. După ce toți cei implicați m-au asigurat că termenul de finalizare a acestei magistrale va fi 30 iunie 2020, termen asumat în mod neforțat, i-am transmis doamnei director Miclăuș că, din acel moment, va sta cu mandatul pe masă. Este bine că doamna Miclăuș a înțeles că atunci când ești într-o funcție de răspundere pe lângă realizările profesionale, trebuie să îți asumi și eșecurile. Vreau să dau totodată un mesaj către toți cei care nu își fac treaba și cred că încă mai pot promite termene, pe care nu le îndeplinesc, că această vreme a trecut. Toți trebuie să înțeleagă că sunt puși în funcții să presteze un serviciu public în interesul românilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.