Separatoare de tramvai pe tronsonul Obor-Piața Sudului

Societatea de Transport București (STB) a început în noaptea de 27 octombrie lucrările de separare a liniilor de tramvai 1 și 10 de traficul auto general pe cel de al treilea tronson, Obor – Piața Sudului, din cele patru stabilite inițial de Primăria Capitalei. Lucrările se vor finaliza până la 20 decembrie 2018.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

STB a finalizat deja două tronsoane, în lungime totală de peste 8 km, unul – între Bd. Timișoara și Șos. Viilor și, al doilea – de la Pasajul Obor, până la B-dul Timișoara, pe Șos. Ștefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Bd. Vasile Milea.

Gardul a fost montat la limita de protecție dintre calea de rulare a tramvaielor și a doua/ a treia bandă de circulație auto, pe arterele respective rămânând același număr de benzi de circulație, dar, în plus, în cazul apariției ambuteiajelor, vehiculele de urgență (ambulanță, pompieri, poliție, intervenții), precum și autobuzele STB, vor putea utiliza culoarele destinate tramvaielor.

Primăria Capitalei, prin STB, a început, la 7 iulie 2018, lucrările de creare a benzii unice de transport pentru liniile de tramvai 1 și 10, prin montarea de stâlpișori și garduri de separare a liniilor de tramvai de traficul general auto.

Lungimea totală a traseului celor două linii de pe inelul central al orașului este de 21,6 km, lungime împărțită în patru tronsoane, din care 19,6 km sunt delimitați cu gard de protecție, iar circa 2 km cu stâlpi flexibili. Din această lungime, STB execută lucrări pe trei tronsoane, din care două au fost deja încheiate. Pe tronsonul de pe Șoseaua Olteniței, Șura Mare – Romprim, lucrările vor fi executate de S.C. Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București S.A. până la data de 30.11.2018.

Liniile 1 și 10 asigură preluarea călătorilor din sudul orașului (la terminalul Romprim) și transportul acestora pe un traseu circular, care atinge cele mai importante noduri de transport, precum Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluției, Str. Viilor, str. Progresului, Răzoare, Pasaj Basarab, Bd. Nicolae Titulescu, Piața Victoriei, Șos. Ștefan cel Mare, Obor, Iancului, Baba Novac, Zona Dristor – Mihai Bravu, Calea Văcărești.

După finalizarea lucrărilor, prin soluția propusă, de instituire a benzii proprii pentru liniile 1 și 10, se obține o viteză sporită de exploatare și o capacitate de transport cu 20% mai mare decât în prezent, aproximativ 2.700 de călători pe oră și sens, așa cum s-a întâmplat în cazul liniei 21, care s-a dovedit un mare succes.

Astfel, printre beneficiile oferite deja de calea proprie a liniei 21 se numără creșterea ritmicității, precum și posibilitatea de realizare a călătoriilor într-un timp mai scurt cu până la 20 de minute. În plus, pe tronsonul aglomerat de pe Șos. Colentina a scăzut cererea de transport pe liniile RATB paralele, ai căror călători au început să prefere tramvaiul. Vehiculele devenite astfel disponibile au fost utilizate pe alte linii, care aveau o cerere mai mare. Totodată, redistribuirea vehiculelor RATB creează efecte benefice pentru traficul general al orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.