Serbia le cere românilor la frontieră test PCR negativ

Serbia le cere românilor să prezinte la intrarea pe teritoriul său un test PCR negativ SARS COV2, nu mai vechi de 48 de ore. Excepţie fac şoferii autovehiculelor de transport marfă și echipajele aeronavelor.

„Autorităţile de frontieră din Republica Serbia au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara că, în scopul prevenirii extinderii bolilor contagioase în statul vecin, cetăţenii străini care vin în Republica Serbia din: Republica Macedonia de Nord, Bulgaria, România, Croaţia, pot intra pe teritoriul Sebiei, dacă au un test PCR negativ SARS COV2, nu mai vechi de 48 de ore”, transmit reprezentanţii ITPF Timişoara.

Măsurile nu se aplică şi cetăţenilor sârbi care vin din ţările menţionate.

De la aceste restricții sunt exceptate şi următoarele categorii de persoane:

– şoferii autovehiculelor de transport marfă. În cazul transportului internaţional de marfă, tranzitul va fi limitat la maxim 12 ore de la momentul intrării pe teritoriul Serbiei.

– echipajul aeronavelor a căror destinaţie finală este Republica Serbia, personalul şi pasagerii care tranzitează aeroporturile internaţionale din Republica Serbia;

– personalul misiunilor diplomatice şi consulare străine;

– copii cu vârste până la 12 ani, dacă părintele sau tutorele are un test negativ;

– cei care au primit rezidenţă temporară sau rezedinţă temporară în Serbia, se mai precizează în informarea ITPF Timişoara.

Cetăţenii străini care sosesc în Serbia din mai multe ţări vecine, respectiv România, Bulgaria, Croaţia şi Macedonia de Nord, vor trebui să prezinte un test negativ pentru coronavirus, au anunţat vineri autorităţile de la Belgrad, a transmis agenţia DPA.

Măsura a intrat în vigoare sâmbătă. Testul, care va trebui să fie un test PCR, trebuie să fie efectuat cu mai puţin de 48 de ore înainte, a declarat epidemiologul şef sârb Darija Kisic Tepavcevic.

Intrările în Serbia dinspre Ungaria, Bosnia şi Kosovo rămân nerestricţionate.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.