Sezonul estival 2024: Preț mediu de 500 de lei pentru noaptea de cazare

Se anunță un sezon estival plin și divers, mai ales că vara este, în mod tradițional, perioada concediilor în România.

În luna iunie, în weekendul de Ziua Copilului, hotelierii și jucătorii din industria turismului au pregătit pachete de familie și activități specifice celor mici. Tot în iunie, va fi minivacanța de Rusalii, cu o zi liberă de la stat, pe 24 iunie (luni), așa că este de așteptat ca mulți turiști să profite de acel weekend prelungit pentru a călători în țară. O altă minivacanță va fi de Sf. Maria, care pică joi, 15 august, când se va face și punte cu ziua de vineri, 16 august, pentru angajații care lucrează la stat. 

Prețurile din această vară nu diferă cu mult față de cele din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit  platformei hoteliere online Travelminit.ro, care consideră că putem vorbi despre o stagnare a tarifelor atât la nivelul cazărilor, cât și la nivelul serviciilor. 

De exemplu, prețul mediu pentru un sejur de două persoane, două nopți, pentru litoralul românesc, este de 1.004 lei, ceea ce înseamnă că o noapte de cazare ajunge la aproximativ 500 de lei.

În ceea ce privește cazarea în marile orașe, prețul mediu pentru un sejur de două persoane, două nopți, este de 880 de lei, cel mai ieftin tarif pentru perioada verii.

La munte, prețurile medii sunt comparabile cu cele de la mare: 990 de lei pentru un sejur pentru două persoane, două nopți. Nu în ultimul rând, în destinațiile balneare, prețul mediu pentru un sejur de două nopți este de 893 de lei. 

Sezonul estival debutează la 1 Iunie – Ziua Copilului și va avea două minivacanțe: de Rusalii (luni, 24 iunie, zi liberă de la stat) și de Sf. Maria (care pică joi, 15 august, când se va face și punte cu ziua de vineri, 16 august, pentru bugetari). În aceste perioade, numărul turiștilor crește semnificativ. De altfel, 70% din rezervările înregistrate în luna mai pe Travelminit.ro sunt realizate pentru perioada verii, cele mai aglomerate luni fiind iunie și august. 

„Avem deja un număr foarte mare de rezervări pentru vară, semn că românii așteaptă cu interes domeniul estival. Stațiunile de pe litoral au cea mai mare cerere, așa cum era de așteptat, așa că le recomandăm turiștilor noștri să facă din timp rezervările, pentru a găsi loc la unitățile dorite de ei. De asemenea, au început să fie deja încărcate cardurile de vacanță pentru angajații din mediul public, așa că, pe măsură ce tot mai mulți români vor beneficia de ele, numărul rezervărilor va crește semnificativ pe durata verii, în special pe destinațiile populare”, spune Rita Szilveszter, marketing manager Travelminit.ro 

Trenduri la capitolul destinații

Conform Travelminit, în topul destinațiilor se află stațiunile de pe litoralul românesc și marile orașe, semn că turiștii se vor orienta către concediile la mare și city-break-uri. Din punctul de vedere al rezervărilor, cele mai populare destinații sunt: Eforie Nord, Brașov, Mamaia, acestea fiind urmate de Sovata, București, Neptun, Costinești, Sibiu. 

Cardul de vacanță, 1.600 lei

Nu în ultimul rând, un factor important care va defini călătoriile românilor din această vară este emiterea cardurilor de vacanță. Valoarea lor a crescut în 2024 la 1.600 de lei (în comparație cu 1.450 de lei, cât era până acum), iar de la jumătatea lunii mai au început să fie încărcate, ele fiind un stimulent important pentru vacanțele turiștilor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.