SGS, servicii pentru FMCG

Producătorii, distribuitorii și retailerii din FMCG se confruntă cu provocări cruciale, pe fondul reglementărilor tot mai stricte și a schimbărilor rapide de comportament din partea consumatorilor, care conștientizează tot mai mult impactul deciziilor de consum asupra mediului și societății. 

Sustenabilitatea a devenit un domeniu de interes major, iar producătorii și retailerii din FMCG trebuie să adopte practici de afaceri ecologice, să minimizeze deșeurile și să-și îmbunătățească eficiența energetică.

Pentru a perpetua și garanta succesul afacerii, este foarte importantă menținerea standardelor înalte în domeniul igienei, sănătății și siguranței. SGS România oferă sectoarelor de food și non food servicii esențiale în identificarea și prevenirea potențialelor riscuri, garantând că toate produsele respectă standardele naționale și internaționale. Sunt servicii de inspecție și verificare, analize de laborator, audit, certificare și instruire, pentru ca personalul companiilor din FMCG să fie pe deplin pregătit.

Construim o lume mai sustenabilă

SGS sprijină companiile în adoptarea și implementarea practicilor de sustenabilitate. Prin audituri la fața locului se pot evalua starea clădirilor și funcționarea echipamentelor și sistemele de ventilație, cu un accent sporit pe impactul asupra eficienței energetice. În egală măsură, oferă servicii de evaluare a utilizării apei, management al apei reziduale, analiza emisiilor de aer și a consumului de energie, oferindu-vă o imagine clară a impactului activităților dumneavoastră asupra mediului. Bazându-ne pe aceste informații, compania poate face recomandări strategice pentru îmbunătățirea eficienței energetice.

Interesul față de practicile sustenabile și în special ESG (Environmental, Social and Governance) se reflectă inclusiv la nivelul legislației europene prin Directiva de raportare a sustenabilității corporatiste (CSRD). SGS poate oferi suport în parcursul de aliniere la aceste cerințe prin servicii specifice precum evaluarea aspectelor materiale (Materiality assessment), ESG Health Check (o poză obiectivă a managementului și riscurilor ESG), Analiză GAP ESG (un serviciu de consultanță care include realizarea matricei aspectelor materiale și evaluarea modului în care compania gestionează aceste aspecte materiale) sau Certificare ESG (pentru companile cu maturitate în gestionarea aspectelor materiale).

Partenerul ideal pentru proiectele de certificare și audituri specifice

SGS oferă servicii de audit și certificare care ajută firmele din FMCG să-și gestioneze mai bine riscurile de pe lanțurile de aprovizionare, să se asigure de respectarea legislației și să-și protejeze consumatorii. Prin SGS aveți acces la un portofoliu vast de certificări, precum IFS Food, FSSC 22000, HACCP pentru siguranța alimentară, ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 și ISO 50001 pentru sistemele generale de management. Am dezvoltat și servicii destinate zonei de ESG (Environmental, Social and Governance), oferind suport companiilor pe drumul spre îmbunătățirea performanțelor de sustenabilitate.

În egală măsură, producătorii de cosmetice ar putea fi interesați de Certificarea ISO 22716 – Cosmetice GMP care ajută companiile din domeniu să demonstreze că producția, controlul, depozitarea și expedierea produselor cosmetice respectă bunele practici de fabricație (GMP).

SGS este cea mai importantă companie de testare, inspecție și certificare din lume, cu 99.600 de angajați ce operează o rețea de 2.600 de birouri și laboratoare. Firma și-a început activitatea în România în 1922, în portul Dunărean Brăila, pe acea vreme fiind al doilea port în comerțul cu cereale la nivel mondial, după Chicago. Societatea a activat în România până în 1947, Jacques Salmanowitz – Société Anonyme Roumaine de Surveillance. În anul 1992 s-a reluat activitatea în România prin înființarea SGS România cu sediul în București.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.