Simion: Decizia TB de faliment a Euroins, probleme de legalitate

Decizia Tribunalului București (TB) prin care a declarat falimentul companiei de asigurări Euroins, în 9 iunie, ridică mai multe probleme de legalitate, potrivit parlamentarului George Simion (AUR), care atrage atenția asupra lichidatorului judiciar provizoriu numit de instanță. 

George Simion

Precizările transmise ZIUA CARGO:

«Este vorba despre CITR Filiala București SPRL, cunoscută drept Casa de Insolvență Transilvania, aceeași companie care a fost desemnată administrator judiciar al City Insurance, celălalt colos de pe piața asigurărilor care a falimentat.

„Este cel puțin ciudat că în România nu s-a găsit un alt lichidator judiciar în afară de vestita Casă de Insolvență Transilvania”, a subliniat George Simion.

Telenovela falimentului Euroins a ajuns într-un moment final. Tribunalul București a declarat falimentul Euroins ca urmare a solicitării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În acest moment, peste 2,7 milioane de români care au polițe de asigurare la Euroins sunt în situația în care trebuie să achiziționeze noi polițe RCA.

„Euroins este a patra societate de asigurări care a intrat în faliment, la 2 ani după City Insurance. În momentul de față, după decizia Tribunalului București privind falimentul Euroins, lichidatorul judiciar care se ocupă de City Insurance, Euroins, dar și Carpatica, este aceeași casă de insolvență, și anume CITR, cunoscută drept Casa de Insolvență Transilvania”, a declarat George Simion.

La rândul său, prof. univ. dr. Gheorghe Piperea a subliniat faptul că „din punct de vedere legal ne confruntăm cu o problemă extrem de gravă în urma deciziei Tribunalului București, pentru că City Insurance, al cărui lichidator este CITR, este debitor al Euroins. În acest caz, legea spune că nu poate exista același lichidator pentru ambele companii. Cu toate acestea, instanța de judecată a trecut astăzi cu vederea peste această problematică și i-a numit pe cei de la Casa de Insolvență Transilvania să se ocupe și de Euroins”.

„Acest lucru survine după ce în urmă cu 2 săptămâni cei din conducerea ASF au venit și au spus că ei consideră că trebuie să se numească drept lichidator acea companie care întrunește cele mai multe puncte în urma evaluării, evaluare pe care a făcut-o tot ASF. În mod firesc, ASF ar fi trebuit să știe situația în care se găsesc Euroins și City Insurance, dar și faptul că cei de la Casa de Insolvență Transilvania nu pot fi lichidatori în acest caz”, a precizat Gheorghe Piperea.

Potrivit președintelui AUR, George Simion, decizia pronunțată de Tribunalul București, pe lângă faptul că trece cu vederea legislația în vigoare, este și una neconcurențială: „În momentul acesta, dacă facem o radiografie a profesiei de lichidator, putem afirma fără a greși că ea nu mai există. Există doar cei de la CITR și prietenii lor. Cele mai mari dosare ce vizează falimentul unor companii se acumulează toate în mâinile acestei companii, pe care nici măcar nu putem să îi calificăm drept lichidatori, ci mai degrabă niște dispeceri de bani publici, care, pentru a putea să își desfășoare activitatea, externalizează activitățile de consultanță, de avocatură către părți terțe. Nimeni nu i-a întrebat și nu îi întreabă absolut nimic”. (…)

De asemenea, președintele AUR a solicitat, încă o dată, demisia conducerii ASF, o instituție inutilă, sub „supravegherea” căreia s-au prăbușit, unul după altul, lideri de piață.»

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.