Șoferii vor putea ocoli municipiul Slatina pe Drumul Expres DEx12 Craiova-Pitești, începând din 28 iulie, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, aflat în inspecție pe șantier, în 21 iulie, împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Porțiunea de 21,35 de kilometri din Lotul 2 care va ocoli Slatina era anunțată de Grindeanu pentru luna iunie să fie dată în circulație, după ce, în 21 aprilie, a fost deschis Lotul 1 Balș-Piatra Olt (18,5 km) care a scos traficul infernal din localitatea Balș.
Premierul Nicolae Ciucă: „În acest moment, după ce am reușit să vedem stadiul lucrărilor și am avut discuții cu constructorul, putem spune că avem garanția că, săptămâna viitoare, pe 28, acest tronson va putea fi dat în circulație și în felul acesta se asigură continuitatea pe drumul expres, între Slatina și Balş”.
Acum, întreg Tronsonul 2 de aproape 40 de kilometri al DEx 12 Craiova-Pitești va fi în trafic, spre bucuria șoferilor, care au fost nevoiți să suporte restricții, timp de circa trei ani.
Constructorul, asocierea UMB-Tehnostrade-SA&PE Construct, a executat ambele loturi, în valoare de 1,45 miliarde de lei (fără TVA). UMB realizează și tronsoanele 3 (de 31,75km) și 4 (de 31,8 km), lucrări ce ar urma să fie gata anul următor.
Contractul a fost semnat în decembrie 2018, iar lucrările au început în 2019, după 12 luni de proiectare. Termenul de finalizare prevăzut pentru trimestrul 3 anul acesta, dar s-au încheiat în avans.
Drumul Expres DX12 va avea lungimea totală de 121 km, fiind proiectat pentru o viteză de 120 km/h.