Solaris, 65 de vehicule de transport public pe piața locală, în 2021

Solaris Bus & Coacha a planificat pentru livrare, în anul 2021, pe piața locală, 65 de mijloace de transport în comun: 16 autobuze electrice în Craiova, 20 troleibuze în Ploiești, 6 autobuze hibrid în Satu Mare, 3 troleibuze în Mediaș și 20 de autobuze hibrid în Galați.

Lider global în producția de vehicule electrice pentru transport public, Solaris a livrat pe piața locală, anul acesta, 37 de vehicule de transport public, dintre care 26 de troleibuze în Brașov și 11 autobuze hibrid în Satu Mare.

Astfel, compania a ajuns la peste 300 de vehicule folosite în transportul public din opt orașe din România, circa jumătate dintre acestea fiind propulsate electric.

Solaris Bus & Coach este unul dintre cei mai mari producători din Europa de autobuze și troleibuze. De la lansarea sa, în anul 1996, fabrica de la Bolechowo, din apropiere de Poznan, Polonia, a produs peste 19.000 de vehicule, utilizate astăzi în transportul public din sute de orașe europene. În prezent, compania ocupă poziția de lider mondial în segmentul de e-mobilitate pentru transportul public urban, datorită gamei sale extinse de troleibuze electrice, autobuze electrice cu acumulator și autobuze hibrid livrate.

Prezent în România din anul 2006, grupul Solaris a cumulat pe piața locală o cifră de afaceri în valoare de aproximativ 85 milioane de euro în perioada 2014-2019. Tot în ultimii 5 ani, compania a participat la o serie de licitații în ceea ce privește transportul public din orașe precum: Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Baia Mare, Satu Mare, Galați, Craiova sau în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MDRAP). 

În urma licitațiilor câștigate în decursul ultimilor cinci ani, Solaris a livrat în Craiova 29 de autobuze diesel, în Cluj-Napoca 40 autobuze diesel, 41 autobuze electrice și 50 de troleibuze, în Pitești 70 autobuze diesel, în Brașov 26 de troleibuze, în Satu Mare 11 autobuze hibrid, iar în Galați 17 troleibuze. Potrivit reprezentanților companiei, Solaris asigură puncte și asistență de service în toate orașele în care a livrat vehicule. În prezent, parcul auto Solaris din România numără peste 300 de vehicule, ponderea celor electrice fiind de circa 50% din total. 

„Fiind prezenți de aproape 15 ani pe piața locală, putem spune că România este de departe cea mai dinamică piață la nivel regional pentru mijloacele de transport nepoluante datorită alocărilor de fonduri de finanțare oferite de Uniunea Europeană și de Fondul de Mediu. Anul acesta am livrat 37 de vehicule către două orașe importante din țară, Brașov și Satu Mare, contribuind prin produsele noastre la îmbunătățirea infrastructurii transportului public local. Pentru anul următor avem în plan livrarea a 65 de vehicule și ne propunem să ne menținem poziția de lider în zona de soluții de transport ecologice precum autobuze electrice și troleibuze”, a declarat Daniel Ciolan, General Manager Solaris România.     

Despre Solaris Bus & Coach 

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze și troleibuze. În cei aproape 25 de ani de existență, compania a produs peste 19.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de orașe europene. În prezent, Solaris este lider de piață pe segmentul de e-mobilitate în transportul public, grație gamei sale largi de troleibuze, autobuze electrice cu acumulator și autobuze hibrid livrate. Autobuzul electric Solaris Urbino 12 a câștigat prestigioasă competiție europeană “Bus of The Year” în 2017. În septembrie 2018, Solaris Bus & Coach s-a alăturat grupului spaniol CAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.