Piața de birouri din București continuă trendul ascendent: cu 24% mai multe spații de birouri tranzacționate în primele 9 luni ale anului, față de aceeași perioadă din 2020. Numărul de clădiri de birouri programate a fi livrate în 2022 este redus, cu 166.000 mp în construcție, dintre care 30-40% deja prea închiriați.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Piața de birouri, principalul barometrul al pieței imobiliare, își continuă trendul ascendent, cu peste 80.000 mp tranzacționați în București în cel de-al treilea trimestru al anului în curs, anunță experții companiei de consultanță imobiliară Avison Young.
În trimestrul al treilea al anului în curs, stocul modern de spații de birouri estimat a ajuns la 3,43 de milioane mp, în timp ce rata de neocupare a crescut la 11,7%, față de 10% la finalul trimestrului anterior. De asemenea, peste 130.000 mp de birouri au fost finalizați în cel de-al treilea trimestru al anului în curs, conform raportului Avison Young.
Printre cele mai importante clădiri finalizate în T3 se numără: J8 Office Park (46.000 mp), GW Square (29.000 mp) amplasate în nordul capitalei, Dacia One (15.200 mp) în zona de centru și U-Center 1 (32.800 mp) în zona de centru-sud. Pană la sfarsitul anului mai sunt anunțate spre finalizare One Cotroceni Park, MIRO și prima faza a proiectului @Expo, care însumează aproximativ 89.000 mp și a căror finalizare are un grad mare de probabilitatea având în vedere angajamentele contractuale ale dezvoltatorilor.
„În total, în primele 9 luni ale anului în curs, activitatea totală de închiriere se situează în jurul cifrei de 210.000 mp, fiind în creștere cu 24% comparativ cu perioada similară a anului 2020, dar cu aproximativ 20% sub activitatea anului 2019. Estimăm că până la finalul anului, diferența față de 2019 se va micșora, având în vedere negocierile aflate în prezent în derulare,” a explicat Otilia Bordei, Head of Office Agency în cadrul Avison Young.
Chiria headline, contractuală, din zona centrală de afaceri (CBD) este în continuare evaluată la 19 euro/mp/lună. Pachetul stimulentelor financiare a redus chiria contractuală cu 15-25% în funcție de suprafața închiriată, perioada contractuală, numărul lunilor libere de plată a chiriei sau contribuția proprietarului la amenajarea spațiului închiriat.
Numărul de spații de birouri programate pentru finalizare în 2022 este redus, cu aproximativ 166.000 mp de spații în construcție, dintre care 30-40% fiind deja pre-închiriați. Consultantii Avison Young recomandă companiilor să înceapă căutarea unui nou sediu cu cel puțin 9-12 luni în avans, pentru a putea beneficia de cele mai bune opțiuni, și pentru a putea personaliza spațiile disponibile pe nevoile companiei încă din stadiul de proiect. Clădirile noi de birouri oferă numeroase avantaje companiilor, printre care atat posibilitatea de a recruta angajați valoroși cat și maximizarea productivității angajaților actuali, explică experții Avison Young.
Despre Avison Young
Firma Avison Young este din 2017 în România. Condusă de David Canta, compania și-a construit echipa în țară, ajungând în momentul actual una din cele mai importante firme de consultanță imobiliară de pe piață, oferind o gamă completă de servicii în sectorul imobiliar.
Compania oferă proprietarilor și chiriașilor servicii de consultanță în investiții imobiliare, tranzacții de închiriere, finanțări, evaluări, property și project management pentru toate tipurile de proprietăți.
Fondată în 1978 în Toronto, Canada, Avison Young este una dintre companiile de Real Estate cu cele mai rapide ascensiuni la nivel internațional, administrând în momentul de față peste 37 de milioane de metri pătrați. Compania are o structura colaborativă, fiind deținută și administrată de directorii săi. În cadrul companiei activează peste 5,000 de profesioniști în Real Estate ce oferă servicii profesioniste de consultanță imobiliară, în peste 100 de birouri în țări precum Canada, SUA, Germania, Marea Britanie, Polonia sau România.