Aproape 600 de permise auto au fost reținute de polițiștii rutieri din România, care au aplicat și peste 6.000 de amenzi, în 21 aprilie, în cadrul operațiunii „Speed Marathon”, desfășurată în cadrul Programului Operațiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), în scopul prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza neadaptată condițiilor de drum și cea neregulamentară.
Polițiștii rutieri au verificat în trafic 10.991 de autovehicule și au constatat 6.055 de abateri la regimul rutier, au reținut 597 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În activități, au fost angrenați peste 1.400 de polițiști rutieri, care au acționat în 627 de puncte.
Exemple prezentate de IGPR, în 22 aprilie:
1. Polițiștii Serviciului Rutier Giurgiu au depistat, pe Drumul Național 67, în județul Giurgiu, o persoană, în timp ce conducea cu 173 de km/h, limita legală fiind de 70 de km/h.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.
2. Polițiștii au depistat, în județul Vrancea, un bărbat, de 29 de ani, în timp ce conducea cu 134 de km/h, limita legală fiind de 60 de km/h.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.
3. Polițiștii au depistat, în județul Vrancea, un bărbat, de 24 ani, în timp ce conducea cu 128 de km/h, limita legală fiind de 60 de km/h.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.