Sports Business Awards: 11 premii

Prima ediție a Sports Business Awards a recompensat implicarea companiilor din România în finanțarea activităților sportive. 

E.S. Massimo Baggi, ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România

Evenimentul a fost organizat în 27 martie, la București, de Albini Prassa și MVP Consultancy prin Valentin Popescu, în parteneriat cu Camera de Comerț Elveția-România (CCE-R). 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Susținerea performanței sportive în rândul copiilor și al adolescenților, implicarea angajaților în activități sportive, sprijinirea sporturilor paralimpice sau a performanței sportive, precum și finanțarea performanței înalte în sport sunt doar o parte dintre categoriile premiate la Sports Business Awards.

Lista câștigătorilor:

  • Cea mai bună companie care susține performanța sportivă în rândul copiilor și adolescenților: OMV Petrom
  • Cea mai bună companie care își implică angajații în activități sportive: Catena (Fildas)
  • Cea mai bună companie care susține sporturile paralimpice: JYSK
  • Cea mai bună companie care susține performanța olimpică: Maspex
  • Cea mai bună companie care susține performanța înaltă în sport: Banca Transilvania
  • Cea mai bună companie care susține sporturile de masă: Raiffeisen Bank
  • Cea mai bună companie străină care susține sporturile românești: Kaufland
  • Cea mai bună companie pentru consecvența în susținerea sporturilor românești de mai bine de un deceniu: OMV Petrom
  • Cea mai bună campanie de marketing sportiv inițiată de o companie privată: Banca Transilvania
  • Cel mai bun management de marketing de către o organizație privată în domeniul sportiv: Sport Arena Streetball
  • Premiul special al juriului: CSO Voluntari Baschet

„Foarte multe companii din România au inclus în strategia de business susținerea sportului, cu efecte benefice multiple atât pentru afaceri, cât și pentru societate per ansamblu. Însă contribuția lor în cadrul unui sector atât de important pentru România rămâne adesea într-un con de umbră. Prin acest eveniment, ne-am propus să recompensăm sprijinul depus de mediul privat pentru susținerea sportului, pentru ca aceste exemple de bune practici să se multiplice și să contribuie la profesionalizarea modului în care sunt conduse organizațiile sportive. Iar ieri a fost făcut un prim pas în această direcție: unul dintre sponsorii galei a oferit o bursă în Elveția unui student român care se va specializa în managementul cluburilor sportive”, a declarat Ion Schiau, fondatorul companiei de distribuție de ceasuri Albini Prassa, membru în board și lider al grupului de lucru Sport în cadrul Camerei de Comerţ Elveția-România (CCE-R).

În România, mai puțin de 10% din populație este implicată în activități sportive, spre deosebire de Elveția, unde 85% din populație practică un sport în mod regulat. Cluburile sportive din România sunt finanțate în mare parte de la bugetul de stat, iar de multe ori aceste fonduri sunt insuficiente. 

„Este important ca orice companie din România să înțeleagă beneficiile aferente asocierii cu sportul, valoarea adăugată pe care o poate genera marketingul sportiv, atât pentru business, cât și pentru dezvoltarea societății, per ansamblu, ca mediu oportun pentru viitor. Sprijinirea sportului înseamnă educație prin sport care influențează pozitiv o întreagă societate, devenind mai sănătoasă, mai sociabilă, mai bună, mai hotărâtă în atingerea obiectivelor și, evident, mai performantă. Prin urmare, implicarea companiilor în sprijinirea activităților sportive este esențială, iar eforturile companiilor trebuie recunoscute și popularizate”, a declarat Valentin Popescu, expert în marketing sportiv și partener al MVP Consultancy.

Grupul de lucru privind Sportul din cadrul Camerei de Comerț Elveția-România și-a propus ca, în următorii ani, să își dedice eforturile în vederea creșterii notorietății în ceea ce privește nevoia de implicare a sectorului privat în finanțarea sportului, după modelul elvețian.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.