SPV are deja 2 milioane de utilizatori

Spaţiul Privat Virtual (SPV), serviciul gratuit al ANAF pentru depunerea declaraţiilor sau cererilor și solicitarea de documente sau verificarea situaţiei fiscale proprie, arpă o lună și jumătate de când a devenit obligatoriu.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) aminteşte că înregistrarea în SPV a devenit obligatorie, începând cu 1 martie 2022, pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată.

Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale.

Persoanele fizice sau juridice, care deţin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu deţin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator şi parolă.

Informaţii suplimentare cu privire la înrolarea în SPV se pot obţine accesând portalul ANAF, la secţiunea „Servicii Online”, vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.com (pentru persoane juridice, pe baza certificatelor digitale şi pentru persoane fizice, cu nume de utilizator şi parolă) sau telefonic, apelând Call Center-ul ANAF.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.