Starea de alertă COVID, prelungită de Guvern. Noi relaxări

Guvernul a prelungit la nivel național, în ședința din 8 iulie, cu încă 30 de zile, până pe 11 august, starea de alertă COVID, însă cu mai multe relaxări de restricții.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a declarat că noile relaxări ale restricțiilor se referă, printre altele, la reducerea suprafeței minime pentru fiecare persoană la nunți, botezuri, mese festive, creșterea la 1.000 a numărului spectatorilor la activități culturale în aer liber și la eliminarea restricției de maximum 6 persoane la o masă la terase.

„Poate cea mai importantă modificare este a celor care au trecut prin boală. Până acum, noi am mers ca între 14 – 90 de zile. Urmează să fie modificat în 14 – 180 de zile, tocmai să vină în concordanţă cu ordonanţa de urgenţă privind certificatul digital şi abordarea europeană. Deci în loc de 14 – 90 de zile pentru cei trecuţi prin boală să se prelungească la 180 de zile. Deci va fi valabilă trecerea prin boală 180 de zile”, a precizat Raed Arafat.
 
„La organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii speciale destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber se permite până la 1.000 de persoane pe scaune; la organizarea de evenimente private – nunţi, botezuri – suprafaţa pe persoană de la patru la doi metri pătraţi, ca să fie toate la fel. La organizarea de evenimente private aferente meselor festive, din nou, doi metri în loc de patru. La locurile de joacă pentru copii nu se va mai solicita ca însoţitorii să fie vaccinaţi. (…) Plus, la exterior la restaurante nu mai este regula de şase persoane la masă, deci, se elimină regula de şase persoane la masă din momentul în care este eliminată şi în interior”, a adăugat şeful DSU.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.