Circa 20% dintre angajații societății de Transport București (STB) au activitatea suspendat, iar restul au redus-o cu 80%.
Iată precizările STB, transmise marți redacției:
„Ca urmare a restrângerii activității prin diminuarea parcului de vehicule cu pana la 40%, STB SA a luat masura reducerii de personal in mod corespunzator. Decizia a fost luata in urma consultarii sindicatelor care reprezinta aproape 10.000 din cei 11.000 de angajati ai STB.
Astfel, circa 20% din salariati se afla in suspendarea activitatii, iar pentru restul – cu exceptia conducatorilor de vehicule – s-a stabilit reducerea timpului de lucru la 80% (patru zile din cinci, cu reducerea corespunzatoare a salariului).
Masura va fi aplicata doar in această perioadă afectata de starea de urgenta. Odată cu ridicarea restricţiilor şi întoarcerea la normalitate, toţi angajaţii STB vor reveni la muncă in regim normal, in conformitate cu cererea de transport”.