Perioada de vară a adus o creștere cu până la 30% a numărului de roviniete vândute prin intermediul terminalelor de plată, față de media altor luni din an, conform unui studiu realizat de SelfPay, lider al pieței de terminale de tip self-service. Mai mult, în acest an s-a înregistrat și un avans cu 11% al numărului total al vinietelor vândute în perioada verii față de aceeași perioadă a anului trecut.
Luna August: cele mai multe viniete vândute din an
Creșterea notabilă este pentru vinietele valabile pe o perioadă de timp mai scurtă. Spre exemplu, vânzările de roviniete pentru autoturisme de 7 zile au avansat cu peste 13% în lunile de vară, față de aceeași perioadă a anului trecut: 24.600 de viniete pentru 7 zile au fost vândute în luna iunie 2018, comparativ cu 22.000 în luna iunie 2017 și 27.250 în luna iulie 2018 comparativ cu 25.100 în luna iulie 2017.
August 2018 este cea mai bună lună din acest an și din istoria SelfPay, cu peste 45.000 de viniete pentru autoturisme, în comparație cu cele 37.000 vândute în aceeași lună a anului trecut, în creștere cu 22%.
“Perioada vacanțelor se traduce în zona terminalelor de plată prin bugete mai mari pentru serviciile asociate vacanțelor, cum sunt rovinietele și biletele de avion. Creșterea sezonieră se observă și la tipul de produs preferat, respectiv rovinietele valabile pe o perioadă scurtă de timp”, a declarat Adrian Badea, CEO al SelfPay.
Aproape 7% din totalul tranzacțiilor înregistrate de terminalele de plată SelfPay au fost în primele 8 luni ale anului 2018 pentru achiziționarea de viniete, spre deosebire de anul 2017, când 6,3% din tranzacții au fost înregistrate pentru viniete. Românii preferă astfel să își achite vinietele la terminalele de plată, eventual o dată cu alte tranzacții efectuate și să evite cozile de la benzinării sau alte locuri de plată.
Evoluție în creștere pe primele opt luni ale anului
Numărul de viniete vândute prin intermediul stațiilor de plată SelfPay a ajuns la 361.000 în primele opt luni din 2018, în creștere cu 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Rovinietele pentru autoturisme au cea mai mare pondere în totalul vinietelor comercializate prin stațiile de plată, 257.000, restul de 104.000 fiind viniete pentru transport marfă și microbuze, conform analizei pentru primele opt luni ale anului.
Cele mai vândute viniete sunt pentru autoturisme de 7 zile, 188.000 fiind comercializate prin stațiile de plată SelfPay în primele opt luni ale anului 2018, față de 160.000 în aceeași perioadă a anului trecut. Vinietele de 12 luni sunt pe locul doi în clasamentul celor mai bine vândute roviniete, fiind urmate de cele de 30 de zile, respectiv de 90 de zile.
Clienții pot achiziționa viniete cu valabilitate de 7 zile, 30 de zile, 90 de zile sau 12 luni de la stațiile de plată SelfPay prin introducerea datelor de identificare a autoturismului.
Despre SelfPay
SelfPay deține cea mai mare rețea de stații de plată de tip self-service, acestea fiind amplasate în peste 750 de localități din țară. Stațiile de plată SelfPay pot fi găsite în marile rețele de retail, universități, centre comerciale, piețe, benzinării și magazine de proximitate. Prin stațiile de plată SelfPay pot fi efectuate plăți cu numerar pentru o gamă largă de produse și servicii: plăți facturi, rovinietă, reîncărcare cartele prepaid, plăți online, monedă virtuală, bilete de tren, bilete la spectacole și multe altele.