Pe 16 noiembrie începe Târgul online de Turism, ce se va desfășura până pe 22 noiembrie, fiind organizat de Dertour, pentru cei care doresc să evadeze într-o vacanță în siguranță, la prețuri „de pandemie” cu politici de anulare gratuită.
Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:
Târgul se va desfășura live, pe platforma online www.dertour.ro, unde iubitorii de vacanțe vor fi așteptați de peste 50 de consultanți în turism cu propuneri de vacanțe în siguranță și oferte speciale, adaptate perioadei.
Datorită desfășurării online, cei care vor să profite de prețurile reduse din această perioadă vor putea foarte ușor să primească consultanță LIVE personalizată pentru alegerea vacanței perfecte, prin video-call individual cuexperții în turism de la Dertour, din confortul propriei case, fără să stea la coadă sau în aglomerație.
Experiența interacțiunii va fi similară cu cea din alți ani de la Târgul Național de Turism, iar în plus, datorită desfășurării online, vor putea participa la târg cu ușurință și turiști din alte orașe ale României.
Oferta va cuprinde o selecție de vacanțe în destinații sigure, dar și asigurate – prin politici de plată cu avans zero, returnarea banilor în maxim 14 zile, în cazul anulării zborului din motive ce țin de pandemie, precum și prin serviciul de asigurare a vacanței împotriva riscurilor Covid-19 atât înainte de plecare, cât și în timpul vacanței, sau posibilitatea de testare Covid-19 la preț preferențial, sub cel al pieței (285 lei).
Printre destinațiile de vacanțe sigure se numără Turcia, Egipt, Zanzibar, Dubai, Maldive, Republica Dominicană sau Cancun. Ofertele beneficiază de reduceri semnificative de preț, de până la 45%.
Cei care vor să își petreacă Crăciunul, Revelionul sau vacanța de iarnă a copiilor într-o experiență de călătorie sigură, pot alege dintre pachetele pentru Egipt (de la 491 euro, 7 nopți), Turcia (de la 466 euro) – destinații din ce în ce mai solicitate pentru sărbătorile de iarnă sau pot fugi de frig în insule exotice precum Zanzibar (de la 1299 euro pentru zbor charter direct, 5 nopți la hotel de 4 stele, cu mic dejun și cină festivă de Revelion) sau Maldive (de la 1299 euro pentru 6 nopți, zbor direct charter, hotel 4 stele, mic dejun și cină festivă de Revelion).
Ca măsură de siguranță suplimentară, zborurile către destinațiile exotice Zanzibar și Maldive sunt directe – cu charter – fără să fie nevoie să se schimbe avionul pentru escală, special pentru turiștii Dertour. În plus, pentru mai multă siguranță, toți pasagerii trebuie să prezinte la îmbarcarea din România un test negativ PCR.
„Ne-am adaptat contextului perioadei actuale și înțelegem eventualele temeri ale clienților, pentru care venim acum în întâmpinarea lor cu soluții pentru vacanțe sigure, astfel încât turiștii să fie liniștiți, să aibă opțiuni de încredere și să nu riște. De exemplu, turiștii care pleacă în călătorie au testul făcut, cu rezultat negativ, nu plătesc avans pentru rezervări cu plecare mai repede de 30 de zile, iar în cazul anulării din motive ce țin de pandemie, banii sunt recuperați rapid. Destinațiile au măsuri sporite de siguranță și nu sunt aglomerate ca în alți ani. Se poate călători în siguranță dacă luăm cu noi măsurile de prevenție: purtăm mască, ne spălăm des pe mâini, păstrăm distanța. În orice vacanță în viitorul apropiat așa se va călători, este deja un mod de viață și oriunde vom merge, nu ,,uităm” măsurile acasă”, declară Cosmin Marinof, CEO Travel Brands, operator al brandului DERTOUR în România.
„O vacanță în siguranță într-un loc ce respectă toate măsurile anti-Covid-19, și unde turiștii au test negativ și respectă măsurile, poate însemna risc mai scăzut decât cel adus de o zi obișnuită în orice oraș din România. Mulți dintre noi visează la vacanțe și avem nevoie de relaxare, să evadăm din stările de frică și să ne creăm noi amintiri alături de familie” ,adaugă acesta.
Dertour vine cu oferte și pentru cei care vor să profite în plus și de reducerile de Early Booking pentru vacanța de vară 2021, având posibilitatea de anulare gratuită în cazul anulării zborului din cauza pandemiei și garanția banilor înapoi. Turiștii pot alege sa rezerve acum fara niciun risc – fără avans – și totodată să profite de discount-urile de Early Booking, ce ajung până la 45%. Tarifele pentru destinațiile de vară sunt în acest moment la cel mai mic nivel posibil.
„Siguranța și confortul clienților sunt prioritatea numărul unu în această perioadă pentru DERTOUR, iar clienții care au călătorit cu noi în această perioadă vin să confirme exigența cu care am tratat fiecare rezervare în parte”, adaugă Cosmin Marinof.
Detalii complete despre pachete sunt disponibile pe www.dertour.ro.
Despre DER Touristik Group
DER Touristik Group, parte a grupului Rewe, este unul dintre liderii industriei de turism din Germania. Are sediul în Köln, peste 130 de companii și a generat un venit total de 6,7 milioane de euro în 2018. Are o echipă de 10.500 de persoane în 16 țări europene. În fiecare an, 9,9 milioane de turiști aleg vacanțele organizate de unul dintre turoperatorii și specialiștii Grupului: Dertour și ITS în Germania; Kuoni & Helvetic Tours; Exim Tours și Kartago Tours în Europa de Est; Apollo în Scandinavia; precum și Kuoni în Marea Britanie și Franța.
Rețeaua numără aproximativ 2.800 de agenții de turism – incluzând liderul de piață din Germania DER Reisebüro – și vânzări online. DER Touristik Group încorporează cinci branduri hoteliere, un furnizor de servicii de călătorie, o companie aeriană și DMC cu 61 de birouri în 26 de locații. Pentru mai multe informații, consultați: www.dertouristik.com