Organizația profesională Transport en Logistiek Nederland (TNL) a comandat, recent, un studiu denumit „Doorbraak verzocht” (Solicitare de clarificări) privind criminalitatea în transporturi, în Țările de Jos (Olanda).
Prin această anchetă, asociația și-a propus să afle modul în care infractorii interferează în sector, care sunt vulnerabilitățile acestuia și, cel mai important, cum anume se poate coopera pentru preîntâmpinarea actelor infracționale în domeniu.
Deși organizația este decepționată de rezultatele studiului și consideră că multe întrebări au rămas, încă, fără răspuns, fiind necesară continuarea eforturilor investigative, studiul a subliniat câteva aspecte interesante.
Cea mai importantă concluzie este că salariile mici, condițiile precare de muncă, lipsa controlului și competiția acerbă reprezintă condiții propice pentru proliferarea abuzurilor infracționale în domeniul transporturilor. Astfel, organizațiile de crimă organizată par a specula situația, precum și poziția geografică a Țărilor de Jos, considerate a fi unul dintre cele mai importante hub-uri logistice din Europa, cu un flux imens de mărfuri de export și import.
TNL subliniază, în cadrul unui comunicat de presă, că „o abordare eficientă a criminalității este întotdeauna o combinație de prevenire și combatere. TLN este dezamăgit de faptul că o serie de întrebări cruciale rămân fără răspuns și observă, de asemenea, că lipsesc instrumentele corecte pentru punerea în aplicare a recomandărilor. Mai mult, aplicarea unora dintre recomandările oferite de către biroul de consultanță care a realizat studiul necesită mult timp și cooperarea mai multor entități diferite. TLN ar dori să se adopte, cât mai repede posibil, măsuri concrete și fezabile pentru combaterea abuzului criminal.
Studiul integral, în limba neerlandeză, poate fi consultat la adresa:
https://www.tln.nl/app/uploads/2021/01/Doorbraak_verzocht_28_01_2021.pdf