Taxa pentru parcarea de reședință a fost scumpită, pentru anul 2022, de peste 7 ori în București, până la 600 lei pe an, în funcție de zonă.
Astfel, potrivit Hotărârii nr. 105 a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), adoptată încă din 27 aprilie 2021, taxa pentru parcarea de reședință a crescut astfel:
- ZONA A: 600 lei/vehicul/an (de la 84 de lei)
- ZONA B: 500 lei/an/vehicul (de la 66de lei)
- ZONA C: 400 lei/an/vehicul (de la 55 de lei)
- ZONA D: 300 lei/an/vehicul (de la 37 de lei)
Termenul de plată pentru locul de parcarea de reședință este până la data de 31 martie 2022.
În Sectorul 3 se face licitație în caz că există mai multe cereri pentru un loc de parcare liber. Cel mai scump loc de parcare atribuit costă 4.000 lei/an, iar o medie la licitație este de 1.000 lei/an.
Pentru un loc în parcarea subterană din Bulevardul Decebal, primarul Robert Negoiță a anunțat că va propune Consiliului local o taxă de 1.400 de lei/an.