Tenaris, de 20 de ani în România

Tenaris marchează 20 de ani de prezență în România, cu investiții, livrări la export în toate zonele lumii și sprijin pentru comunitate.

Compania are peste 1.900 de angajați în fabrica de țevi din Zalău, oțelăria din Călărași și fabrica de prăjini de pompare din Câmpina, centrele de servicii din Ploiești și Cluj-Napoca, 3 centre de colectare fier vechi și birourile comerciale din București. 

Pentru a sărbători 20 de ani de prezență în Zalău, Tenaris organizează o zi a porților deschise, În data de 16 iunie, pentru angajații săi și familiile acestora.

Printr-un proces continuu de investiții, care depășesc 500 de milioane de dolari în 20 de ani, în tehnologie, în angajați și în comunitățile din care face parte, Tenaris a transformat fosta fabrică Silcotub din Zalău și oțelăria din  Călărași într-o operațiune de nivel mondial în cadrul sistemului său industrial, deservind nu doar industria românească de petrol și gaze, ci și exportând global peste 97% din producție.

În România, Tenaris, cu o cifră de afaceri de 836 de milioane de dolari, în 2023, a devenit un jucător esențial, cu produse și servicii utilizate atât în domeniul energetic, cât și în industrie, unde aplicațiile sunt variate. Compania și-a construit o prezență importantă, spre exemplu, și în industria auto, unde furnizează atât țevi, cât și componente.

Mihaela Popescu

Cu această fundație solidă, viitorul este promițător atât pentru prezența noastră în România, cât și pentru dezvoltarea industrială a țării, din care suntem mândri să facem parte. Vom continua să investim și să inovăm, în conformitate cu angajamentul nostru pe termen lung”, a declarat Mihaela Popescu, area manager East Europe, North Sea & Sub-Saharan Africa al Tenaris

Punând un accent deosebit pe sustenabilitate, în ultimele două decenii, Tenaris a făcut, de asemenea, pași importanți în ceea ce privește protecția mediului. Prin încorporarea celor mai bune tehnologii disponibile și optimizarea consumului de energie, compania a reușit să reducă emisiile de CO2 echivalent, poziționând oțelăria din Călărași în top 15 oțelării care au cele mai scăzute emisii din lume. În plus, au fost implementate programe riguroase de gestionare a deșeurilor, care promovează circularitatea. Aceste inițiative au minimizat substanțial cantitatea de deșeuri industriale, prin strategii de reciclare și reutilizare, atingând o rată de recuperare de 92%. Compania a mai făcut un pas în acest domeniu, demarând în Călărași un proiect care urmează să fie finalizat, în decembrie 2024, pentru a produce energie din surse regenerabile, cu o putere nominală de 20 MW.

Tenaris este, de asemenea, un partener esențial al comunității sale, pe care a sprijinit-o continuu de-a lungul celor 20 de ani de prezență în România, cu un accent deosebit pe educație, investind peste 1 milion de dolari pe an în programele sale, cum ar fi acordarea de burse prin Programul de Burse Roberto Rocca cu peste 2.250 de elevi de liceu și studenți beneficiari, dotarea liceelor tehnice, organizarea de stagii industriale, școli de vară, cursuri de formare pentru profesori, consilierea în carieră a elevilor și organizarea de acțiuni de voluntariat dedicate unităților de învățământ.

Componenta culturală reprezintă, de asemenea, un demers comunitar relevant, concretizat prin organizarea Festivalului de Film Cinelatino, lansat în 2013, care a ajuns la 34.000 de participanți.

TenarisSilcotub este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici și, din 2004, face parte a companiei Tenaris. Prin programele de dezvoltare socială, compania investește în educație, sănătate, cultură și protecția mediului.Tenaris este lider mondial în producția și furnizarea de produse tubulare și servicii conexe pentru industria energetică, industria auto, sectorul de petrol și gaze și alte aplicații industriale.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.