Tendințe în turismul de pandemie

Prețul unui sejur a scăzut cu 21%, în sezonul estival 2020, iar rezervările last-minute s-au dublat, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Travelminit.ro. Dintre clienții acestei platforme, 74% au ales să-și rezerve sejurul fără avans sau cu anulare gratuită, în perioada iulie-august 2020. Tariful mediu al unui pachet de cazare pentru 2 persoane, 3 nopți, în sezonul estival 2020 a scăzut cu aproximativ 21% anul acesta, comparativ cu anul trecut.

Sursă foto: Travelminit.ro

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

Pe fondul pandemiei, sezonul estival a început anul acesta cu o lună întârziere, însă platforma Travelminit.ro a reușit să depășească volumul rezervărilor din anul trecut. Tichetele și cardurile de vacanță au fost printre principalele metode de achiziție a vacanțelor care au contribuit la repornirea turismului intern. De asemenea, s-a observat tendința turiștilor de a rezerva cu precauție vacanțe. Aproximativ 60% dintre aceștia au preferat anul acesta concediile de tip last-minute, rezervate chiar cu mai putin de 48h înainte de începerea vacanței, contrar tendințelor din anii trecuți când rezervările se făceau timpuriu pentru a profita de oferte early booking.

Creștere semnificativă a rezervărilor last minute și cu anulare gratuită, în sezonul estival 2020

Perioada iulie-august era de fel destinată concediilor în afara țării, în timp ce vacanțele erau rezervate de români și plătite uneori chiar și cu un an înainte pentru a se beneficia de prețuri reduse. Pandemia însă a schimbat, printre altele, și comportamentul turiștilor, aceștia preferând anul acesta să opteze pentru vacanțe interne de tip last-minute. După ce au analizat evoluția virusului, turiștii au pus în balanță avantajele și dezavantajele călătoriilor interne în contextul restricțiilor.

Potrivit statisticilor publicate de platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro, numărul rezervărilor efectuate cu 1, 2 sau 14 zile înainte de check-in s-a dublat în sezonul estival din 2020, comparativ cu anul trecut. Totodată, 75% dintre clienți au ales rezervările fără avans sau cu anulare gratuită în perioada iulie-august 2020, 10% creștere față de același interval al anului trecut.

Filtrul cu măsuri de prevenție COVID-19, apreciat și folosit de clienții Travelminit

Informațiile privind prevenirea coronavirusului disponibile pe platforma Travelminit au cântărit foarte mult pentru turiști, care au ales în rezervarea vacanțelor filtrul COVID-19. Acesta include o serie cuprinzătoare de măsuri, precum dispenser de soluții dezinfectante, covorașe dezinfectante, măsuri preventive pentru siguranța personalului, procedura de check-in/plată, condițiile de servire a mesei, procedurile de curățenie cu dezinfectanți profesionali, serviciul de wellness etc.

Peste 1400 de proprietăți dintre cele existente pe platforma de rezervări au adăugat informații referitoare la modul în care gestionează prevenirea răspândirii virusului în locație. S-au primit peste 11.300 de recenzii utile pe platformă legat de modul în care au fost respectate măsurile de prevenție de către hotelieri.

Litoralul, Delta Dunării și zonele de munte, preferatele românilor, în vara 2020

Încă reticenți la călătoriile în afara țării și confuzi cu privire la condițiile de călătorie în străinătate, care se schimbau de la o zi la alta, românii au optat pentru concedii pe plaiurile mioritice, în zone izolate sau în destinații ofertante din punct de vedere al activităților în aer liber.

Sursă foto: Travelminit.ro

Astfel, Delta Dunării și zonele de munte au ocupat primele locuri în preferințele românilor, în vreme ce turismul balneo sau city break-urile în orașele mari din România au suferit scăderi pe fondul măsurilor de prevenție COVID-19 și a amânării evenimentelor și festivalurilor. De asemenea, interesul românilor față de litoralul românesc rămâne neschimbat față de anul trecut.

Unitățile agroturistice și pensiunile unde se putea plăti cu vouchere și carduri de vacanță, în topul căutărilor

Căutările și rezervările pe Travelminit.ro au crescut cu aproximativ 50% în sezonul de vară 2020 față de aceeași perioadă a anului trecut, în luna august înregistrându-se 3,1 milioane de vizitatori pe platformă, cu 55% mai mult decât anul trecut. Această creștere se explică prin interdicțiile de călătorie și anul acesta mulți turiști au apelat la turismul intern.

Totodată, plata cu tichetele și cardurile de vacanța au avut un rol important în această creștere, deoarece Travelminit.ro acceptă toate tipurile de tichete și carduri de vacanță în rezervarea vacanțelor, iar pe platformă sunt listate peste 3.100 de unități de cazare care primesc astfel de metode de plată.

Prețul mediul al unui sejur pentru 2 persoane a scăzut cu 21% 

În pofida previziunilor care anunțau că vom plăti mai mult pentru vacanțele de după pandemie, că vor crește prețul unitățile de cazare, iar cele care vor reuși să supraviețuiască vor dori să își recupereze rapid pagubele și să acopere costurile legate de COVID-19, hotelierii prezenți pe platforma Travelminit.ro au preferat să adopte strategii benefice pe termen lung. Astfel, prețul mediu al unui pachet de cazare pentru 2 persoane, 3 nopți, în sezonul estival de anul acesta a fost de 893 lei, comparativ cu 1.020 lei în 2019, o scădere de aproximativ 21%. În timp ce rezervările plătite cu tichete sau card de vacanță au avut o scădere de doar 6%.

„Tragem linie la finalul acestui sezon ,,altfel”, care ne-a scos pe toți din zona de confort și suntem mândri de partenerii noștri și de modul în care am gestionat împreună această situație fără precedent. Faptul că, în plină stare de urgență, numărul partenerilor noi Travelminit a crescut cu 31%, ajungându-se la 5500 de cazări disponibile pe platformă și că, în ciuda scăderilor raportate la nivel național, noi am depășit volumul rezervărilor de anul trecut, demonstrează că am reușit să transformăm această criză într-o oportunitate” a declarat Ferenc Rigo, fondator și CEO al platformei de rezervări hoteliere Travelminit.ro.

Despre Travelminit.ro

Travelminit.ro este unul dintre cei mai mari jucători pe piața rezervărilor hoteliere din România care acceptă și plata prin vouchere de vacanță. Oferta Travelminit.ro conține 5.500 de proprietăți din Romania, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeți, cabane și campinguri din toate regiunile țării. Platforma a înregistrat peste 620.000 de înnoptări in 2019 si o valoare totala a rezervărilor de 13 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.