The IMMUNE Building Standard, o noua perspectivă a viitorului birourilor

Dezvoltat în România, The IMMUNE Building Standard inițiază colaborarea internațională pentru noua perspectivă a viitorului birourilor, certifică nivelul de reziliență al unei clădiri în fața unei pandemii sau a unei amenințări similare, pe baza a peste 100 de criterii de măsurare.

Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:

The IMMUNE Building Standard™ (IMMUNE™) este standardul global care redefinește viitorul clădirilor de birouri prin certificarea rezilienței acestora la riscuri actuale și viitoare pentru sănătate și identificarea unui set coerent de măsuri pe care orice proprietar de birouri din lume le poate aplica pentru asigurarea calității sănătății clădirilor deținute.

În contextul pandemiei de Covid-19, liderii organizațiilor din întreaga lume au intrat într-un dialog pentru găsirea soluțiilor revenirii la locul de muncă și caută răspunsuri pentru a dezvolta scenariile potrivite pentru a asigura productivitatea echipelor de angajați într-un mediu sănătos, atât în viitorul apropiat, cât și în perspectivă. 

Standardul IMMUNE™ a fost lansat global open-source și a atras imediat atât atenția presei internaționale, fiind prezentat în media de prestigiu precum CNBC, SKY News, Bloomberg, The Guardian, Reuters sau Financial Times, cât și interesul exprimat pentru colaborare din partea mai multor entități profesionale din domeniul dezvoltării imobiliare, tehnologiei și facility management-ului din SUA, Europa, UAE și Asia.    

The IMMUNE Building Standard™ este dezvoltat în România de o echipă de 20 de experți în sănătate, tehnologie, arhitectură, construcții, inginerie și facility management și inițiat de Liviu Tudor, fondatorul Genesis Property și președintele European Property Federation. 

Liviu Tudor

„Pandemia a schimbat radical felul în care trăim, muncim și interacționăm. Cu excepția spitalelor, clinicilor medicale și a „camerelor curate” dedicate cercetărilor științifice, în prezent nicio clădire nu este pregătită să facă față unei provocări pandemice așa cum este Covid-19. Cum oamenii petrec până la 90% din timp în interior, este din ce în ce mai articulată nevoia de a reproiecta, reamenaja și reformula operațional mediul construit, în mare măsură responsabil pentru sănătatea noastră, pentru a obține reziliența la evenimente pandemice, dar și provocări bacteriologice sau toxicologice viitoare”, explică Liviu Tudor, fondatorul și președintele Genesis Property, care deține clădirile de birouri West Gate Business District și Novo Park. „La fel cum avem grijă și căutăm tot timpul să ne întărim propriul sistem imunitar, la fel este necesar să existe soluții care să îmbunătățească imunitatea clădirilor în care petrecem cea mai mare parte a timpului și să le pregătească pentru noua normalitate. Așa a apărut conceptul IMMUNE™, cu misiunea să crească reziliența spațiilor de birouri și să proiecteze mediul sănătos în care vom lucra în viitor”, mai spune Liviu Tudor.

Peste 100 de măsuri pentru clădiri IMMUNE™

Standardul IMMUNE™ este inspirat de tehnologii și proceduri dezvoltate și aplicate cu succes în spitale sau clinici și adaptate pentru utilizare în clădirile de birouri. Concret, standardul are la bază un index de peste 100 de măsuri recomandate pentru implementare în clădiri, care cuprinde soluții tehnice pentru proiectare arhitecturală, tehnologie și design precum și practici operaționale permanente și pregătite pentru activare în scenarii specifice de risc. 

 

Unele măsuri nominalizate în indexul IMMUNE™ sunt intuitive, în timp ce altele sunt o premieră pentru ocupanții clădirilor de birouri și vor fi instrumentale în asigurarea securității și sănătății viitoarelor spații de lucru. Printre acestea sunt  IMMUNE™ Stewards, persoane desemnate în fiecare clădire cu scopul de a implementa și monitoriza activitățile ce vizează siguranța și sănătatea oamenilor, dar și amenajarea unui spațiu de Carantină IMMUNE™ – o zonă special concepută, complet echipată și gata de utilizare în cazul nevoii imediate de a izola persoane expuse – și a unui Depozit de urgență IMMUNE™, care este un sistem logistic de ajutor rapid și eficient în cazul unei pandemii. Aici vor fi depozitate permanent materiale de protecție specifice, inclusiv echipamente individuale de protecție. Reprezentantul IMMUNE™ va fi responsabil să mențină stocul de materiale și să distribuie toate cele necesare pentru siguranța ocupanților în toată clădirea.

O altă măsură nominalizată în index este și IMMUNE™ Digital Twin, ecrane digitale plasate în recepții ce vor afișa indicatori de stimulare a imunității, cum ar fi îmbunătățirea zilnică a calității aerului din interior în comparație cu aerul exterior, parametrii apei filtrate în comparație cu cei ai apei provenite din rețeaua orașului și informații relevante despre buna funcționare a echipamentelor IMMUNE™ din întreaga clădire.

Gavin Bonner

„Atenția operatorilor de clădiri pentru diminuarea consumului energiei este înlocuită de preocuparea pentru sănătatea oamenilor și a spațiilor în care lucrează. Alegerea echipamentelor și sistemelor de management este concentrată pe consumul de energie inteligent și sustenabil, astfel încât condițiile de performanță a clădirilor să răspundă prioritar la sănătatea oamenilor și să creeze spații productive sănătoase”, explică Gavin Bonner, vicepreședintele Genesis Property. 

Ștefan Tudos

„Dincolo de măsurile pe care fiecare angajat trebuie să le ia la nivel personal, cele mai importante fiind igienizarea frecventă a mâinilor, purtarea măștii în spațiile interioare și păstrarea distanței recomandate față de cei din jur, soluțiile standardizate prevăzute de The IMMUNE Building Standard™ și aplicate la scară largă în spațiile de birouri pot face diferența între un risc ridicat de contaminare a unui număr mare de oameni, atunci când apare suspiciunea de îmbolnăvire în clădire și un spațiu mai sigur pentru sănătate, cu riscuri reduse.” explică Ștefan Tudos, vicepreședintele Genesis Property.

Certificarea IMMUNE™, un instrument Healthy by Design®

„IMMUNE™ a fost conceput pentru oameni, pentru fiecare dintre noi, cei care vrem să ne întoarcem la birou fără grija că ne-am putea îmbolnăvi – de Covid-19, dar nu numai – și că am putea pune în pericol sănătatea celor dragi. Tocmai de aceea, nu este doar un simplu standard, este o fereastră prin care putem privi către viitorul birourilor și, implicit, către viitorul vieții noastre profesionale”, a mai spus Liviu Tudor.

Un evaluator autorizat în domeniul proiectării sustenabile, dezvoltării și certificării clădirilor, va evalua o clădire pe baza unui Index de Evaluare a Scorului IMMUNE™ și va acorda una dintre cele trei etichete IMMUNE™, Puternică (Strong) cu 3 stele, Solidă (Powerful) cu 4 stele sau Rezistentă (Resilient) cu 5 stele. Acestea se bazează pe numărul de puncte obținute de clădire în timpul evaluării oficiale. Etichetele reflectă angajamentul pentru implementarea conceptul Healthy by Design®, considerând cele mai bune practici pentru atingerea standardului IMMUNE™.

Darren Allen

„Orice proprietar poate opta pentru certificarea clădirilor de birouri pe care le deține prin The IMMUNE Building Standard™, crescând astfel încrederea companiilor ocupante și a angajaților acestora în siguranța spațiilor de lucru. Costurile pentru implementarea măsurilor prevăzute de standardul IMMUNE™ într-o clădire de birouri sunt estimate la cel mult 2% din investiția inițială în dezvoltarea clădirii, în funcție de dotările existente ale clădirii și de volumul și complexitatea măsurilor care trebuie implementate pentru nivelul de certificare dorit” a spus Darren Allen, director de dezvoltare Genesis Property.

Clădirea H3 din West Gate Business District, prima certificată IMMUNE™

 

Prima clădire care va fi certificată la cel mai înalt nivel IMMUNE™ chiar în perioada următoare va fi clădirea H3 din West Gate Business District, ocupată integral de Ericsson, unde măsurile prevăzute de standard sunt deja în curs de implementare. Printre chiriașii clădirilor de birouri deținute de Genesis Property se mai numără companii precum HP, Luxoft, Siemens, Accenture, Medicover, Infineon sau Société Générale European Business Services.

Procesul de evaluare și certificare IMMUNE™ este desfășurat de Build Green, companie independentă,

care a contribuit la dezvoltarea standardului IMMUNE™ și care oferă servicii de evaluare și certificare a clădirilor de birouri după standardele BREEAM, LEED, EDGE și WELL.

The IMMUNE Building Standard™ a apărut ca răspuns la pandemia de Covid-19, într-un timp extrem de scurt, ca urmare a unei investiții de peste un milion de euro pentru cercetare, dezvoltare și implementare. Standardul este dedicat clădirilor de birouri, dar poate fi adaptat pentru mai multe tipuri de clădiri, cum ar fi cele din domeniul ospitalității, comerțul cu amănuntul, industrial, asistența medicală, educația și zona rezidențială.

„Măsurile pentru sănătate aplicate în contextul actual nu asigură viabilitatea pe termen lung a mediului de afaceri, fie că vorbim despre activități desfășurate în clădiri de birouri sau în spații destinate HoReCa sau de retail, care presupun prezența unui număr mare de oameni. Așa cum nicio clădire nu poate fi imaginată fără standardul pentru prevenirea incendiilor, astfel în viitor standardul IMMUNETM credem că va face parte firească din viața sănătoasă a unei clădiri. Încă nu avem concluziile finale ale specialiștilor despre această pandemie. IMMUNETM este open-source și invitația noastră pentru colaborare, la care am primit un răspuns impresionant până acum, este deschisă în continuare, pentru a dezvolta forma finală a standardului, care va proiecta sănătos spațiul de lucru al viitorului”, conchide Liviu Tudor, fondatorul și președintele Genesis Property.

Context

Oamenii petrec până la 90% din timp în interiorul clădirilor. Pe măsură ce companiile din întreaga lume consideră să-și readucă angajații în birouri, intervine o nevoie urgentă de regândire și reproiectare a spațiilor interioare, fie că vorbim despre birouri, spații comerciale sau locuințe, pentru a crea medii de lucru productive și sigure. Exceptând spitalele și clinicile medicale, nicio clădire nu este în prezent pregătită pentru o pandemie sau amenințări similare.

Pentru a adresa această problemă, a fost lansat The IMMUNE Building Standard™ (IMMUNE™) primul standard global de certificare pentru clădiri mai sigure, care să poată rezista unei pandemii. IMMUNE™:

  • prevede un set de măsuri, soluții tehnice și practici de administrare a clădirilor, pentru a certifica modul în care clădirile pot rezista provocărilor prezente și viitoare pentru sănătate și a reduce impactul unei pandemii precum cea de Covid-19 sau al altor amenințări de tip bacteriologic sau toxicologic. 
  • este inspirat din tehnologii și proceduri aplicate cu succes în spitale și „camere sterile”, adaptate pieței imobiliare.
  • are la bază peste 100 de măsuri ce pot fi aplicate în clădiri, incluzând soluții arhitecturale, tehnologice, de amenajare interioară și două modele operaționale – un set de măsuri cu aplicabilitate continuă și un set pregătit pentru aplicare imediată în situații specifice.
  • este o platformă open-source, care conține modelul pentru implementare în clădirile de birouri, astfel încât să promoveze aplicarea la scară largă într-o perioadă de criză globală, și încurajează colaborarea, sprijinul și contribuțiile experților din diferite domenii în vederea îmbunătățirii continue a criteriilor de evaluare.
  • încurajează agențiile internaționale de evaluare și certificare a clădirilor și organismele profesionale, precum The European Commission JRC Eurocodes, U.S. Green Building Council (USBGS), Building Research Establishment (BRE), International WELL Building Institute (IWBI), International Financial Corporation (IFC), Center for Active Design, să colaboreze în scopul actualizării continue a măsurilor prevăzute.
  • sprijină, prin cadrul complex, orice persoană implicată în domeniul dezvoltării imobiliare, inclusiv arhitecți, ingineri, designeri de interior, dezvoltatori și proprietari de clădiri, care și-au luat angajamentul să îmbunătățească rezistența clădirilor noi sau existente, aflate în uz sau în proces de reabilitare, la provocările unei crize pandemice.
  • poate fi utilizat de orice agenție internațională de evaluare și certificare a clădirilor în orice etapă a ciclului de viață (faza de proiectare, în construcție, o clădire dată în folosință sau în curs de reabilitare) și poate fi dezvoltat pentru a acomoda mai multe tipuri de clădiri precum cele de birouri, HoReCa, magazine, locuințe, clădiri destinate îngrijirii medicale sau clădiri destinate învățământului.
  • este similar certificărilor BREEAM, LEED, EDGE sau FITWEL, care evaluează clădirile din punct de vedere al sustenabilității, dar IMMUNE™ este singurul, cel mai nou și relevant standard de certificare de care este nevoie la nivel global pentru a confirma rezistența clădirilor la agenți patogeni, atât în timpul pandemiei, cât și după aceasta.
  • va rămâne permanent în analiză și va fi supus continuu la îmbunătățiri față de versiunea inaugurală, pe măsură ce organismele medicale, științifice, arhitecturale și inginerești ajung la noi concluzii pentru combaterea pandemiei.

Obiective

  • Implementarea unui set obligatoriu de cerințe pentru clădiri, axate pe sănătate și siguranță.
  • Oferirea unui ghid clar care să asigure conformitatea prin aplicarea corectă a măsurilor, prevenind apariția riscurilor și contribuind la gestionarea crizelor epidemiologice prezente și viitoare.
  • Instruirea, educarea și pregătirea echipelor de facility management din clădiri să poată acționa eficient în cazul unei amenințări pandemice.
  • Protejarea eficientă a siguranței vizitatorilor și ocupanților din clădiri, în prezent și în viitor.
  • Asigurarea unor spații productive în care oamenii să-și desfășoare activitatea și care sunt Healthy by Design®.

Echipă

  • IMMUNE™ a fost inițiat de Liviu Tudor, fondatorul și președintele Genesis Property și președintele European Property Federation, cu expertiză bogată în implementarea de strategii sustenabile de business în domeniul imobiliar, care generează impact pozitiv asupra oamenilor și companiilor. 
  • Genesis Property a inițiat proiectul în aprilie 2020, cu o investiție de 1 mil. EUR în cercetarea, dezvoltarea și testarea prototipului care stă la baza noului standard. La IMMUNE™ a contribuit o echipă formată din 20 de experți în sănătate, tehnologie, imobiliare, arhitectură și inginerie, care a ajutat la proiectarea cadrului prin care măsuri de siguranță aplicate în sistemul de sănătate să poată fi aplicate în sectorul dezvoltării imobiliare.

Cum funcționează

  • IMMUNE™ are la bază o listă de peste 100 de criterii. Un evaluator autorizat în domeniul proiectării sustenabile, dezvoltării și certificării clădirilor, va evalua și acorda una dintre cele trei distincții IMMUNE™, Strong – echivalentul a 3 stele, Powerful – echivalentul a 4 stele sau Resilient – echivalentul a 5 stele. Acestea se bazează pe numărul de puncte obținute de clădire în timpul evaluării oficiale. Distincțiile reflectă angajamentul pentru implementarea conceptului Healthy by Design®, considerând cele mai bune practici pentru atingerea standardului IMMUNE™.
  • Criteriile sunt publicate pe https://immune-building.com/, sub forma unui ghid open-source ce poate fi consultat de orice agenție internațională de evaluare și certificare a clădirilor.

Caracteristici ale birourilor viitorului

Locul de muncă al viitorului ar putea include caracteristici unice stabilite de IMMUNE™, cum ar fi:

  • IMMUNE™ Stewards – persoane desemnate în fiecare clădire cu scopul de a implementa și monitoriza activitățile ce vizeaza siguranța și sănătatea oamenilor.
  • Spațiul de carantină IMMUNE™ – o zonă special concepută, complet echipată și gata de utilizare în cazul nevoii imediate de a izola persoanele expuse.
  • Depozitul de urgență IMMUNE™ – un sistem logistic de ajutor rapid și eficient în cazul unei pandemii. Aici vor fi depozitate materiale de protecție specifice, inclusiv echipamente individuale de protecție. Reprezentantul IMMUNE™ va fi responsabil să mențină stocul de materiale și să distribuie toate cele necesare pentru siguranța ocupanților în toată clădirea.
  • IMMUNE™ Digital Twin – ecrane digitale plasate în recepții ce vor afișa indicatori de stimulare a imunității, cum ar fi îmbunătățirea zilnică a calității aerului din interior în comparație cu aerul exterior, parametrii apei filtrate în comparație cu cei ai apei provenite din rețeaua orașului și informații relevante despre buna funcționare a echipamentelor IMMUNE™ din întreaga clădire.

Alte elemente:

    • Tehnologii implementate pentru îmbunătățirea igienizării spațiilor interioare și prevenirea răspândirii bacteriilor, virusurilor și a toxinelor.
    • Spații sanitare complet echipate cu dezinfectanți Bio și sisteme de evacuare igienice pentru toalete.

 

  • Colțuri rotunjite, pentru a reduce la minimum depunerea bacteriilor, în cabinele de toaletă.

 

  • Pereți acoperiți cu vopsea antimicrobiană cu eficiență dovedită în combaterea răspândirii bacteriilor și în prevenirea apariției igrasiei sau mucegaiului. 
  • Sisteme de ventilație echipate cu filtre de înaltă calitate pentru aerul din spații aglomerate. 

Importanța IMMUNE™

  • IMMUNE™ a fost dezvoltat pentru a oferi oamenilor și companilor care revin în birouri încrederea că spațiul în care lucrează are capacitatea să reziste provocărilor prezente și viitoare pentru sănătate, indiferent dacă acestea sunt generate de o pandemie, de o amenințare bacteriologică sau de una toxicologică.
  • IMMUNE™ va reduce temerile și va genera încredere în relațiile dintre proprietari, chiriași, angajatori și angajați.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.