Ministerul Turismului anunță că fiecare dintre cei peste 1,2 milioane de angajați de la stat va primi şi anul viitor tichete de vacanță în valoare de 1.450 de lei.
„Efectele benefice asupra industriei turismului din România prin introducerea acestei măsuri au determinat Ministerul Turismului să promoveze la nivelul Guvernului păstrarea voucherelor de vacanţă şi pentru anul 2019”, precizează reprezentanții ministerului, într-un comunicat.
„Voucherele de vacanţă au reprezentat o gură de oxigen pentru industria din turismul românesc. Vă pot spune că a crescut numărul unităţilor de cazare pentru care a fost solicitată clasificarea de la Ministerul Turismului. Datele de până acum arată că au fost înregistrate cu 15% mai multe cereri la minister decât în aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
„Măsura acordării voucherelor de vacanţă vizează 1,2 milioane de români care sunt încurajaţi, astfel, să-şi petreacă concediile în ţară. Potrivit INS, România a înregistrat anul acesta o creştere de 4,1% în primul semestru a numărului de turişti în comparaţie cu aceeşi perioadă a anului trecut, iar acest aspect se datorează şi voucherelor de vacanţă, potrivit analizelor financiare comunicate şi de mediul privat”, menţionează Ministerul Turismului.