În România, tot mai mulți călători optează pentru autocar pentru destinațiile internaționale, iar Flix, furnizorul de servicii de mobilitate care operează în 39 de țări, raportează rezultate record pentru sezonul de vară.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Datorită revenirii puternice a cererii de călătorie după pandemia COVID-19 și a importanței tot mai mari a mobilității colective și sustenabile, Flix a crescut numărul de pasageri transportați cu 130% în întreaga lume pentru perioada aprilie-septembrie 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
La nivel local, cererea pentru călătoriile cu autocarul a urmat tendința de creștere raportată la nivel global, FlixBus transportând peste 145 de mii de pasageri din România și Bulgaria. Pentru România, numărul călătorilor care au folosit autocarele verzi s-a dublat comparativ cu vara anului trecut.
În al doilea și al treilea trimestru din 2022, compania a transportat 34 milioane de pasageri și a operat peste 1.600 de linii în întreaga lume spre peste 3.000 de destinații prin intermediul serviciilor Flix – FlixBus, FlixTrain, Greyhound și Kamil Koc. Revenirea puternică a fost susținută și de expansiunea companiei, iar numărul de pasageri este chiar peste cifrele înregistrate de grupul Flix înainte de pandemie, în 2019.
FlixBus a extins oferta de călătorii din România și a dublat numărul pasagerilor
În acest an, FlixBus și-e extins semnificativ oferta de călătorie din România pentru a răspunde cererii de mobilitate în creștere și a introdus mai multe destinații.
„Pentru anul 2022, ne-am propus nu numai să reconstruim rețeaua de dinaintea pandemiei, ci și să oferim pasagerilor noi destinații. Cererea pentru călătoriile cu autocarul pe rute internaționale a revenit în această vară la nivelurile de dinaintea pandemiei. Observăm un potențial ridicat, pasagerii își doresc soluții de mobilitate digitale și accesibile, iar noi putem răspunde acestei cereri. Credem că autocarul poate fi o alternativă de călătorie pentru tot mai multe persoane și poate sprijini tranziția spre un transport mai sustenabil, de aceea ar trebui inclus în planurile autorităților. Ne dorim să putem oferi mai multe conexiuni pentru a le oferi opțiuni de călătorie și celor care locuiesc în zone mai puțin conectate din România“, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România.
Începând cu luna iunie, FlixBus a început să opereze curse zilnice spre Istanbul în colaborare cu partenerul turc Kamil Koc. De asemenea, în perioada verii au fost mărite frecvențele pentru toate destinațiile din România și au fost reluate curse sezoniere spre litoralul bulgăresc Varna, Albena, Nisipurile de Aur, Kavarna).
De asemenea, prin intermediul parteneriatelor cu Tabita Tour și Comati, doi operatori locali consacrați pe segmentul călătoriilor internaționale, FlixBus va comercializa bilete de autocar prin intermediul platformei sale și își va diversifica oferta din România cu plecări spre Suedia, Danemarca și Spania.
Mobilitatea colectivă – soluția împotriva inflației și a prețurilor la carburanți
În sezonul de vară 2022, Flix a conectat peste 3.000 de destinații la nivel global, oferind una dintre cele mai mari rețele de mobilitate sustenabilă și accesibilă. La nivel global, orașele care au atras cei mai mulți călători în anul 2022 au fost: Berlin, Paris, Amsterdam, Praga și Istanbul.
Flix a permis unui număr de peste 34 de milioane de călători să ajungă la nivel global în peste 3.000 de destinații din Europa, America de Nord, Turcia și Brazilia și a s-a declarat profitabil la nivel de grup în sezonul de vară.
„Sunt foarte mândru că Flix a revenit mai puternic ca niciodată după pandemie, demonstrând că eforturile noastre pentru o redresare sustenabilă au dat roade. Investiția în extinderea noastră în Brazilia, SUA, Canada, Portugalia și Țările Baltice în timpul pandemiei s-a dovedit a fi un alt pas îndrăzneț și de succes care ne sprijină viziunea de a oferi servicii de mobilitate accesibile și sustenabile pentru cât mai multe persoane,” a declarat André Schwämmlein, CEO-ul Flix.
În domeniul combustibililor alternativi, Flix a testat vehicule 100% electrice, cu panouri solare, cât și primul autocar pe distanțe lungi alimentat cu biogaz. În 2021, Flix a anunțat că lucrează la primul autocar pe distanțe lungi cu hidrogen până în 2024. Compania a lansat recent în Franța prima linie comercială care funcționează în întregime cu biodiesel Oleo100 din rapiță (colza), care reduce emisiile de CO2 cu aproape 70% și emisiile de particule fine cu până la 80%.
Recent, compania a semnat un memorandum de înțelegere cu Shell și a încheiat un parteneriat strategic pe termen lung pentru a dezvolta combustibili alternativi, cum ar fi bio-LNG, HVO (uleiuri vegetale hidrogenate) și biodiesel, precum și hidrogen.
„În contextul creșterii prețurilor la carburanți și a inflației tot mai mari, suntem conștienți de rolul important pe care îl au serviciile de mobiliate accesibile și sustenabile. Vom continua să investim în dezvoltarea de noi carburanți alternativi pentru un viitor mai verde”, a adăugat André Schwämmlein.