Toyota Material Handling România este prezentă pe piața românească de peste 25 de ani. La început, sub numele de Material Handling Consultants România, având ca activitate distribuția de echipamente de manipulat mărfuri BT și Hyster, iar ulterior, în 2001, compania și-a schimbat numele în BT Internațional România, iar din 2006 a devenit parte a grupului Toyota Material Handling, lider mondial în domeniul echipamentelor de stivuit marfă.
Daniel Preda, managing director: „În cei peste 25 de ani de existență pe piața românească, compania a crescut de la un singur om, la peste 140 de oameni, în prezent. Unul dintre lucrurile care ne bucură foarte tare este că avem aceeași echipă. Este o firmă în care oamenii vin și rămân. Sunt aceiași angajați care au venit, în 1999, odată cu mine, în 2000, în 2001… Sunt oamenii care constituie coloana vertebrală a acestei firme”.
Felul in care Toyota Material Handling România întelege activitatea pe care o desfășoară este că nimeni nu are nevoie de echipamente, ci companiile au nevoie să își miște marfa cât de eficient și sigur posibil. Caracterul, experiența, implicarea și orientarea totală către client sunt lucrurile prin care Toyota se distinge de alți jucatori de pe piata.
Daniel Preda, managing director: „Evolutia companiei se datoreaza iî primul rând echipei, care prin muncă și implicare contribuie la dezvoltarea business-ului, iar în al doilea rând se datorează partenerilor noștri care ne-au fost alături în tot acest timp. În semn de mulțumire, vrem să marcăm acest moment cu oferte aniversare care sperăm să îi bucure și să îi ajute în activitatea pe care o desfășoară”.
Oferte aniversare:
Pentru echipamentele inchiriate pe o perioada cuprinsa intre 5 – 23 luni, beneficiati de ultima luna a chiriei GRATUIT.
BT tyro LHE130 este un nou model de transpaleta Toyota, proiectata pentru utilizatorii de transpalete manuale care au nevoie de un plus de productivitate. Poate transporta si ridica sarcini de pana la 1300kg. BT tyro este solutia perfecta atunci cand se doreste efort scazut pentru operator, iar acum vine cu un pret special pentru comenzile online: 1967 euro + TVA.
Mai multe detalii despre ofertele aniversare Toyota Material Handling Romania puteti gasi accesand https://toyota-forklifts.ro/despre-toyota/noutati/25-de-ani-in-romania/