Toyota România donează două aparate pentru ventilație Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Spitalului „Dr. Victor Babeș” din București, în valoare de 70.000 de euro.
„Suntem împreună în această perioadă dificilă pentru toți românii și ne oferim sprijinul pentru a trece solidari prin această teribilă încercare. Facem această donație pentru cele două spitale din linia întâi a luptei împotriva COVID-19 și credem cu tărie că orice sprijin valorează la fel de mult. Viața unui om este mai presus de orice, de aceea nu trebuie precupețit niciun efort pentru a-i salva pe cei care au nevoie. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a ajuta cadrele medicale cu echipamentele și materialele necesare”, a declarat Edit Târcolea, directorul general al Toyota România, parte a grupului britanic Inchcape.
Cele două aparate pentru ventilație Evita V300 sunt produse de compania Dräger și oferă ventilație de cea mai înaltă calitate, putând fi utilizate în numeroase situații, în funcție de necesități. Acestea asigură ventilație pentru adulți, copii și prematuri (invazivă, neinvazivă și terapie cu O2) și au independență datorită unităților opționale de alimentare cu gaz și curent electric. De asemenea, aparatele beneficiază de integrare flexibilă în stația de lucru prin instalare staționară la unitatea de alimentare sau ca sistem transportabil pe șasiu.