Numărul abonamentelor metropolitane integrate a crescut cu 50%, în fiecare din ultimele trei lunim iar cel mai mare succes l-au avut abonamentele de 24 de ore, destinate în special turiştilor, potrivit Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
„Abonamentul metropolitan integrat, care asigură transportul pe orice linie de suprafaţă din regiunea Bucureşti-Ilfov, pe metrou şi pe linia de tren Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Otopeni „Henri Coandă”, devine tot mai popular, numărul titlurilor de călătorie emise de cei patru operatori crescând cu peste 50% în fiecare lună, de la data lansării lor, la 17 februarie 2022. În primele trei luni, cel mai mare succes l-au avut abonamentele destinate în special turiştilor, cel de 24 ore reprezentând aproape 50% din vânzări, urmat de cel de 72 ore şi de abonamentul pe o lună”, se precizează în comunicatul TPBI.
Noile titluri de călătorie oferă ocazia pasagerilor să circule rapid şi confortabil cu toate mijloacele de transport către localităţile unde lucrează, unde studiază sau pur şi simplu pentru agrement, fiind foarte solicitate de persoanele care vin să viziteze Bucureştiul şi sosesc în oraş prin Aeroportul Otopeni, subliniază sursa citată.
Cu un abonament metropolitan integrat, un turist poate ajunge cu trenul, în 20 de minute, de la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” (Otopeni), la Gara de Nord din Bucureşti, iar de aici poate utiliza atât metroul, cât şi mijloacele de transport de suprafaţă în întreaga regiune Bucureşti-Ilfov timp de 24 sau 72 ore. De asemenea, cei care locuiesc într-o localitate deservită de acest serviciu feroviar, de exemplu Mogoşoaia, dar lucrează în Capitală – sau bucureştenii care desfăşoară activităţi în judeţul Ilfov – pot utiliza aceste titluri de călătorie timp de o lună, şase luni sau un an.
„Integrarea tarifară a transportului în comun urban cu cel feroviar metropolitan este un proiect-pilot dezvoltat printr-un parteneriat între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), CFR Călători SA, Transferoviar Călători SA, STB SA şi Metrorex SA. În forma actuală, abonamentele integrate permit călătorilor să folosească numai ruta de tren care leagă Aeroportul Internaţional Otopeni “Henri Coandă” de Gara de Nord (inclusiv de la staţiile Mogoşoaia şi Otopeni). TPBI, împreună cu instituţiile partenere, intenţionează ca, ulterior, acest tip de abonament să fie extins şi pe viitoarele linii de transport feroviar metropolitan, aflate acum în faza de proiect”, se mai arată în document.
Tarifele pentru abonamentul metropolitan integrat valabile pe mijloace de transport de suprafaţă, pe metrou şi pe ruta de tren Aeroport Otopeni – Gara de Nord sunt următoarele: 24 ore – 20 lei, 72 ore – 40 lei, o lună – 210 lei, 6 luni – 1.100 lei, 12 luni – 2.000 lei.