Trafic feroviar dat peste cap: locomotiva unui tren a luat foc

Traficul feroviar a fost blocat timp de peste 4 ore, iar circulația trenurilor a fost dată peste cap, în dimineața de 24 august, după ce locomotiva trenului marfar 50492, cu 23 de vagoane încărcate cu fier vechi, a luat foc între Brașov și Predeal.

foto: Arhivă

Astfel, în zona Timișu de Sus au fost oprite șapte trenuri ale CFR Călători, anunță compania, iar CFR Infrastructură a acționat pentru a degaja linia. 

Traficul a fost oprit de la 3.40 și a început să fie reluat după ora 8.00.
 
Sunt însă și trenuri care au întârzieri masive.
 
Trenul IR 1642 Baia Mare – București are 4 ore întârziere, iar trenul privat IR 15594 Arad – Constanța a acumulat peste 150 de minute.
 
Trenul R 3002 Brașov-București a staționat peste 200 de minute la Dârste, în timp ce IR 1630 Brașov-București a fost anulat.
 
Trenul IR 1642 Baia Mare – București a avut cea mai mare întârziere. staționanând în total peste 250 de minute la Brașov, Dârste și Timișu de Sus între orele 3.35 și 8.09.
 
A fost afectată și circulația următoarelor trenuri CFR Călători, care au staționat în Brașov: IR 1644 Cluj Napoca/Sighetul Marmației–București Nord, R 3004 Brașov–București Nord și IR 1928 Sibiu–București Nord–Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.