Tramvaiele “Imperio”, fabricate la Bucuresti

Conducerea RATB a facut, luni, primul pas in parteneriatul cu ASTRA VAGOANE Arad si SIEMENS, pentru fabricarea la Bucuresti a faimoaselor tramvaie “Imperio”, cu podea joasa, complet coborata, ce vor fi vandute apoi peste tot in lume. Acordul-cadru, semnat pe 10 ani, de directorul general al RATB, Adrian Crit, de presedintele Siemens Romania, Cristian Secosan, si de presedintele Astra Vagoane Arad, Valer Blindar, in prezenta atasatului comercial al Ambasadei Austriei la Bucuresti, Rudolf Lukavsky, urmeaza a fi intarit, printr-o hotarare, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Dir. Adrian Crit ne-a declarat ca un tramvai “Imperio” construit la Bucuresti va costa aproximativ 2 milioane de euro, iar capacitatea de executie va fi de 3-4 pe luna (circa 30-40 tramvaie pe an).

“Pretul estimat al unui tramvai cu 300 de locuri si patru module va fi de aproximativ 2 milioane de euro, cu 20% mai mic decat la concurenta. Avand in vedere ca in Europa un tramvai similar costa aproximativ 2,5 milioane euro, ne dorim ca atuul tramvaiulului produs la Bucuresti sa fie raportul calitate-pret comparat”, ne-a precizat seful RATB.

Pana la sfarsitul acestui an, va fi finalizat prototipul tramvaiului “Imperio”, ce va avea intre 2 si 6 module si va fi dotat cu aer conditionat.

In cadrul parteneriatului, RATB participa cu spatiile de productie, cu utilitatile si cu forta de munca, in timp ce ASTRA VAGOANE Arad, detinatoarea licentei Siemens si a documentatiei necesare, contribuie cu investitii in amenajarea spatiilor si retehnologizarea liniei de productie tramvaie din cadrul Uzinei de Reparatii Atelierele Centrale (URAC) a RATB, utilizand in acest demers know-how-ul acumulat in domeniul constructiei de vehicule.

Uzina de reparatii URAC, modernizata

La o vizita cu jurnalistii in uzina de reparatii, seful RATB, Adrian Crit, a explicat ca halele de lucru functioneaza in prezent in conditii improprii, iar personalul are de suferit din cauza evolutiei in timp a dotarilor din parcul auto RATB.

“Voi transforma URAC intr-un spatiu de productie modern, eficient, capabil de a realiza proiecte performante si competitive. In cadrul acestei colaborari, vom fabrica cel putin 300 de unitati, vehicule cu adresabilitate extinsa tuturor categoriilor de calatori, indiferent de varsta si mobilitate”, a promis directorul general al Regiei.

Proiectul vizeaza amenajarea spatiilor de la Uzina de Reparatii Atelierele Centrale, retehnologizarea liniei de productie tramvaie, proiectarea prototipului, construirea seriei 0, productia de serie, asigurarea serviciilor de intretinere si mentenanta, astfel incat URAC sa se alinieze standardelor necesare sustinerii unui proiect de o asemenea anvergura.

Ulterior, la conferinta de presa, presedintele Siemens Romania, Cristian Secosan, a aratat ca firma germana va livra o parte din componentele noilor tramvaie, care vor fi de cel mai inalt nivel.

Astra Vagoane Arad are o experienta in fabricarea de tramvaie de peste 120 de ani si este gata sa finanteze acest proiect, astfel incat peste circa sase luni sa se poata implementa primul prototip de tramvai.

“Acordul nostru este de a face o fabrica moderna si de a face tramvaie care sa concureze cu orice fabrica din lume”, a spus presedintele societatii, Valer Blindar.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.