Transportatorii UNTRR cer o dată fermă pentru intrarea României în Schengen cu frontierele terestre.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită, din nou, autorităților române și europene să ia măsuri urgente pentru intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, în 2024. Pierderile financiare cauzate de neaderarea la Schengen nu mai pot fi acceptate și reprezintă una dintre problemele severe cu care se confruntă în acest moment operatorii de transport din România, conform sondajului „Top 10 probleme din industria transporturilor rutiere” realizat de UNTRR în 2023.

Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România: „Profităm astăzi de prezența cancelarului austriac Karl Nehammer la București pentru a reitera nevoia vitală a transportatorilor rutieri ca România să intre în spațiul Schengen cu frontierele terestre cât de repede posibil. Așteptãm acest lucru de 13 ani, din momentul în care instituțiile europene s-au pus de acord că România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru aderare. Nu mai putem aștepta. În tot acest timp, transportatorii români au pierdut miliarde de euro an pe an, numai din cauza timpului îndelungat petrecut la frontiere. Un singur exemplu: doar din timpii de așteptare petrecuți anul trecut la frontierele cu Ungaria și Bulgaria (adică zeci de ore la cozi kilometrice pentru un singur camion) industria a pierdut aproximativ 16,6 miliarde de euro în perioada 2012-2022, adică 16% din totalul pieței, un procent enorm. Anul trecut, de pildă, pierderea a fost de 2,55 miliarde de euro, iar în 2022 a fost de 2,41 miliarde. În consecință, în cazul în care autoritățile europene au cerințe speciale pentru aderarea României cu frontierele terestre, le solicitãm să le menționeze cu claritate”.

Principalele beneficii ale aderării României la spațiul Schengen cu frontierele terestre: aceasta va fluidiza traversarea graniței cu Ungaria și Bulgaria, reducând timpii de așteptare, emisiile de dioxid de carbon și, cel mai important, pierderile financiare. Un efect direct al aderării va fi dinamizarea competitivității pe piața transporturilor, creșterea investițiilor străine și a exporturilor.

Probleme generate de neaderarea la Schengen:

– Pierderile foarte mari cauzate transportatorilor rutieri de marfã prin neaderarea la Schengen antreneazã efecte negative în lanț în privința exporturilor, deoarece transportul rutier reprezintã în acest moment principalul exportator de servicii al României. El însumeazã aproape un sfert din totalul exporturilor de servicii și o valoare de aproape 40 de miliarde de euro în 6 ani. De asemenea, transportatorii români mai dețin și 60% din importurile României cu bunuri transportate rutier. De menționat mai este și faptul cã, deși România reprezintã a 12-a economie din Uniunea Europeanã, în privința transportului rutier de mãrfuri se situeazã pe un loc fruntaș 6. În anul 2022 de pildã, transportatorii români au deținut 4% din piața transportului rutier de marfã din întreaga Uniune Europeanã – un procent semnificativ, ținând cont de faptul cã economia României reprezintã doar 1,8% din PIB-ul UE.
– Întârzieri în livrarea mărfurilor către clienți, lucru care afectează funcționarea lanțurilor logistice de aprovizionare și costul produselor la consumatorul final;
– Timp de muncã pierdut de șoferii care sunt nevoiți să aștepte la coadă la frontiere (aproximativ 25-30% din timpul alocat unei curse);
– Emisii uriașe de noxe.

(sursa: studiul „Piața Transporturilor Rutiere din România, 2018-2030” realizat la solicitarea UNTRR)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.