Transportatorii pregătesc proteste

Patronatele, federațiile și sindicatele din transporturi vor ieși în stradă în perioada 25 – 27 septembrie, pentru a protesta împotriva Ordinului 980/2011 care, potrivit acestora, va duce la destabilizarea transportului de persoane interjudețean și județean.  Confederația Operatorilor şi Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) anunță, într-un comunicat remis redacției în 20 septembrie, că a fost deja depusă la Primăria Capitalei cererea pentru autorizarea de proteste în perioada 25-27 septembrie.

Iată precizările, în comunicatul remis redacției:

„Patronatele, sindicatele și federațille din transportul rutier și activitățile conexe își exprimă public dezaprobarea față de subpunctul de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor care va distruge întregul domeniu al Transporturilor rutiere. Ministrul Lucian Șova ar trebui să-și dea demisia sau să fie demis, după ce și-a demonstrat incompetența, în repetate rânduri. Transportatorii vor ieși în stradă, urmând să blocheze Capitala și să întrerupă transportul în toată țara, în perioada 25 septembrie – 27 octombrie, dacă Ministerul de resort va continua lupta împotriva acestui sector de activitate, prin modificările propuse.

Nemulțumirile sunt legate desubpunctul de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe ale acestora, stabilite prin Ordonanța Guvernului nr 27/2011, privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor și intrastructurii nr. 980/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Considerăm inoportună orice modificare a Ordinului 980/2011 în acest moment și solicităm urgent scoaterea de pe ordinea de zi a oricărei discuții privind modificarea OMT 980/2011, deoarece ar duce la o destabilizare a întregului domeniu de activitate, afectând transportul de persoane atât interjudețean, cât și județean. O astfel de modificare ar crea un prejudiciu grav populației care beneficiază, în acest moment, de un transport organizat, sigur și prestabilit.

De asemenea, cerem să se modifice Legea taximetriei, respectiv scoaterea sintagmelor in ”mod repetat” si “in mod permanent”, precum si activitatea  de “rent a car” sa treaca la Ministerul Transporturilor, conform solicitărilor depuse în repetate rânduri. Dorim ca activitatea de “rent a car” să fie trecută în administrația ARR, pentru a exista o mai bună coordonare și funcționare a acesteia, eliminănd astfel orice posibilitate de activitate neautorizată.

Considerăm că domeniul transporturilor trece printr-o situație de criză în acest moment, având în vedere prețul combustibilului, care a crescut cu peste 18% față de aceeași perioadă a anului trecut, lipsa forței de muncă, creșterile salariale impuse, lipsa infrastructurii, deprecierea monedei naționale și creșterea inflației pentru serviciile de transport, cu aproape 2.6%. Acestea reprezintă, din punctul nostru de vedere, problemele reale ale societății, iar ministrul Transporturilor nu militează în niciun fel pentru soluționarea acestora.

Toate patronatele, federațiile și sindicantele din Transporturi vor ieși în stradă, în semn de protest, în fața Ministerului Transporturilor, in cazul aprobării cererii de protest, în perioada 25, 26, 27 septembrie, între orele 09:00-17:00, întrerupând transportul în toată țara, ca urmare a cererii depuse pe 19 septembrie 2018 la Primăria Capitalei. Ne cerem public scuze față de cetățeni pentru disconfortul pe care îl vom crea, însă aceasta este singura alternativă pe care o avem, pentru a ne face ascultate solicitările.

Dacă nu se retrage proiectul de Ordin al Ministrului Transporturilor, pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe ale acestora, stabilite prin Ordonanța Guvernului nr 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și intrastructurii nr 980/2011, cu modificările și completările ulterioare, de pe ordinea de zi, solicităm Premierului României, doamnei Viorica Dăncilă, demiterea Ministrului Transporturilor, Lucian Șova, care ignoră dialogul social și nu ține cont de solicitările patronatelor, sindicatelor și ale federațiilor care reprezintă antreprenorii din domeniul Transporturilor, companiile care își onorează lunar obligațiile fiscale impuse de lege și care respectă legislația în vigoare.

Actualul ministru al Transporturilor, Lucian Șova, este, de altfel, autorul modificării legislative din 2015 care a legalizat pirateria din Transportul rutier de persoane, prin introducerea celor două sintagme, „in  mod permanent” și “în mod repetat” in cadrul legii 38/2003, servind grupurile de interese care vor să îngroape orice afacere legală, înlocuind această piață cu una a pirateriei. Ne putem da seama cât de mari sunt interesele, dacă cele două sintagme nu au fost eliminate nici până astăzi, deși au existat zeci de promisiuni, iar autorul lor a fost numit ministru”.

Download

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.