Transportatorii amenință cu un nou protest, ce va avea loc de data aceasta la Parlament, în Piața Constituției, pe 17 noiembrie. Motivele sunt similare protestului din 29 septembrie, la care au participat membrii FORT, ATM Bucovina, UNTRR, APULUM: abuzurile ANAF privind impozitarea retroactivă a diurnelor din transportul rutier, impunerii carantinei pentru șoferii profesioniști nevaccinați care revin din zone roșii și galbene COVID, precum și majorarea uriașă a tarifelor pentru asigurările RCA.
Precizările UNTRR:
„A fost aprobat Protestul transportatorilor în data de 17 noiembrie 2021, în intervalul orar 09.00-18.00, în Piața Constituției.
UNTRR a obținut aprobarea privind organizarea protestului transportatorilor în data de 17 noiembrie 2021 în intervalul orar 09.00 – 18.00 în Piața Constituției.
Deoarece solicitările de la protestul din 29.09.2021 nu au fost luate în considerare, respectiv reîncadrarea diurnei ca venit salarial, criza de pe piața RCA și carantinarea șoferilor profesioniști, UNTRR va organiza un nou protest pe 17.11.2021”.
Amintim că, în timpul protestului din 29 septembrie, delegația formată din reprezentanții asociațiilor FORT, ATM Bucovina, UNTRR, APULUM a obținut publicarea Propunerii legislative pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea și completarea unor acte normative la Camera Deputaților și promisiunea Guvernului că, în termen de 6 săptămâni, acesta ar urma să fie aprobat de Parlament.