În contextul regional tensionat generat de războiul din Ucraina, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a purtat discuții la sediul MTI, în 12 aprilie, cu Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, cu Mustafa Nayyem, ministrul adjunct al infrastructurii din Ucraina și cu Andrei Spînu, viceprimministru, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale din Republica Moldova.
Discuțiile s-au axat și pe facilitarea de către MTI a fluxurilor redirecţionate din Ucraina către România și Republica Moldova.
Precizările ministrului Sorin Grindeanu:
„România are acum un rol extrem de important pentru fluxul de mărfuri spre și dinspre Ucraina sau Republica Moldova și implicit pentru economia celor două țări. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, infrastructura românească, portuară, feroviară, rutieră sau aeriană oferă căi vitale de transport pentru tranzitul bunurilor și materiilor prime necesare.
În ceea ce privește transportul de mărfuri, am luat măsuri pentru facilitarea fluxurilor redirecţionate din Ucraina către România și Republica Moldova în acest context.
În cadrul videoconferinței cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, ministrul adjunct al Infrastructurii din Ucraina, Mustafa Nayyem, și omologul meu din Republica Moldova, Andrei Spînu, am luat în discuție soluțiile pe care România le oferă în aceste momente.
Am subliniat implicarea României prin suplimentarea constantă a transportului feroviar de marfă și asigurarea transpunerii și transbordarea vagoanelor, precum și circulația continuă și cu prioritate a acestora.
Liberalizarea transportului rutier de mărfuri pentru Republica Moldova și Ucraina pentru toate categoriile de mărfuri (direct, tranzit, țară țerță) reprezintă o altă variantă pe care o oferim. În ceea ce privește Ucraina, a fost realizată liberalizarea transportului rutier bilateral și în tranzit de marfă, în prima etapă până la 1 iulie 2022.
Tranzitul facil al produselor agricole pe coridorul Siret-Constanţa reprezintă un alt ajutor pe care îl oferim în aceste momente atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova.
Navele cu pavilion ucrainean beneficiază de acces rapid în porturile românești.
Mărfurile care au destinația Ucraina, în special containerele, sunt primite și descărcate în porturile noastre, iar pentru transferul acestora este pusă la dispoziție inclusiv o linie de containere pe relația Constanța–Giurgiulești (Republica Moldova).
Urmează să implementăm o hartă interactivă pe teritoriul României destinată transportatorilor de marfă.
Ne coordonăm eforturile la nivel european și susținem propunerea de autorizare a Comisiei Europene de a negocia acordurile rutiere de transport de mărfuri UE-Ucraina și UE-Republica Moldova pe toată perioada crizei.
Ne-am pronunțat pentru includerea în coridorului TEN-T Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee a secțiunilor rutiere și feroviare TEN-T, de pe teritoriul României, care asigură conexiunea cu Ucraina și Republica Moldova:
– pe axa nord-sud: Siret- Suceava-Pașcani-Bacău-Buzău-Ploiești-București care trebuie conectată cu portul Constanța;
– pe axa est-vest: Pașcani-Iași-Ungheni.