Cifra de afaceri a transportatorilor locali de marfă a crescut, în 2019, cu 47% față de 2015 și cu 163% față de 2010, la 66,4 miliarde de lei. Cu toate acestea, pentru 2020, analiștii KeysFin estimează un declin de aproximativ 2%, până în apropierea nivelului de 65 de miliarde de lei, în baza schimbării comportamentului de consum (food retail în defavoarea bunurilor de folosință îndelungată) generată de pandemia de COVID-19.
Potrivit datelor INS, volumul mărfurilor a înregistrat o creștere cu 3,6% la nivel național, chiar dacă parcursul acestora a scăzut cu 9,9%, comparativ cu anul 2019.
„România reprezintă un hub strategic pentru transportul de marfă din regiune, însă avantajele noastre competitive nu au fost valorificate la maximum în anul pandemiei. Chiar dacă există companii în creștere pe această piață, scăderea înregistrată de industrie arată lipsa unei strategii clare de valorificare a poziției țării noastre, precum și a resursei umane interne. De asemenea, din păcate, infrastructura deficitară limitează afacerile din transporturile de marfă. Pentru 2021, considerăm că situația se va redresa doar dacă business-ul pierdut va fi înlocuit cu surse noi de venit, precum transportul din pharma sau din alte domenii ale căror volume au crescut considerabil“, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.
Numărul de companii din domeniu a crescut cu 22% față de 2015 și a fost cu 60% peste nivelul din 2010, la 41,5 mii de companii în 2019.
Rezultatul net al acestora a crescut cu 35% față de 2015 și a fost cu 2,8 miliarde de lei peste pierderea de 0,4 miliarde din 2010, la 2,4 miliarde de lei în 2019.
Dintre cele 41,5 mii de companii analizate, aproximativ 23,9 mii (58%) au înregistrat profit, 13,3 mii (32%) pierdere, iar restul au avut un rezultat net nul în 2019.
Pe tipuri de companii, companiile mari au avut cea mai slabă performanță, respectiv o pierdere de 126 de milioane de lei din cauza Societății Naționale de Transport Feroviar CFR Marfă, companie situată pe locul 4 după cifra de afaceri care a înregistrat de departe cea mai mare pierdere din industrie, de 237,4 milioane de lei (35% din cifra de afaceri) în 2019.
Topul transportatorilor locali
AQUILA PART PROD COM a rămas lider de piață și în 2019, cu o cifră de afaceri de 938,6 milioane de lei (1,4% din total) după scăderea de 3,6% înregistrată față de 2018.
GRUP FEROVIAR ROMAN a urcat pe locul al doilea după cifra de afaceri (este în același timp al doilea angajator și numărul 2 ca profitabilitate) în 2019 după ce se situa pe poziția a patra în 2018, în urma unui avans de 8,7% față de 2018, la aproape 733 milioane de lei în 2019.
CARRION EXPEDITION a coborât de pe locul secund, pe poziția a treia după cea mai mare scădere a cifrei de afaceri din top 5, de 781,7 milioane de lei în 2018, la 724,5 milioane de lei în 2019.
Cumulat, în 2019, primii 10 transportatori locali de marfă au avut o cifră de afaceri de 5,86 miliarde de lei, adică 8,9% din totalul industriei.
Angajații din transportul local de marfă
Numărul de angajați din industria transporturilor locale de marfă a crescut cu 18% față de 2015 și a fost cu 43% peste nivelul din 2010, la aproximativ 187.500 în 2019.
Pentru 2020, analiștii KeysFin estimează scădere a numărului de angajați până în apropierea nivelului de 178.000, în baza datelor de la Institutul Național de Statistică.
În ceea ce privește cei mai mari angajatori, aceștia sunt SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TRANSPORT FEROVIAR, cu 5,4 mii de angajați, reprezentând 2,9% din total, GRUP FEROVIAR ROMAN, cu 2,2 mii de angajați și 1,2% din total, și AQUILA PART PROD COM, cu 2007 angajați și 1,1% din total. Primii 10 angajatori locali au avut pe statele de plată în 2019 18 mii de angajați, respectiv 7,2% din totalul angajaților industriei.
Peste două treimi dintre mărfurile din românia, transportate rutier
Volumul mărfurilor transportate a scăzut cu 2% față de 2019, la 394 milioane de tone în 2020, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 4% față de 2019, la 266,5 milioane de tone în 2020, în timp ce transportul feroviar de mărfuri s-a redus cu 15,5% la 49,7 milioane de tone, cel aerian a scăzut cu 14,9% la 40 de mii de tone, cel maritim s-a contractat cu 11,1% la 47,2 milioane de tone, iar transportul pe căile navigabile interioare a scăzut și el cu 8,2% față de 2019, la 30,5 milioane de tone în 2020.
Ca pondere a modului de transport în anul pandemiei analiștii KeysFin observă o creștere a transporturilor rutiere de 3,8 p.p. la 67,7% din total. Urmează transportul feroviar cu 12,6% din total (scădere de 2 p.p. față de 2019), cel maritim cu 12% (reducere anuală de 1,2 p.p) și cel pe căi navigabile interioare cu 7,7% din total (contracție anuală de 0,5 p.p.) în 2020.
Germania, cel mai important partener al României în privința transporturui rutier internațional de mărfuri
În transportul rutier internațional de mărfuri, 92,9% din totalul mărfurilor descărcate au provenit din state membre ale Uniunii Europene și 91,8% din totalul celor încărcate au avut ca destinație state membre ale Uniunii Europene.
Cele mai mari cantități de mărfuri au provenit din Germania (21,8%), Ungaria (15,7%) și Italia (10,2%), iar în ceea ce privește încărcările, 20,1% din volumul mărfurilor au avut ca destinație Germania, 14,8% Italia și 11,9% Ungaria.
Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre următoarele coduri CAEN: 4920 – transporturi de marfă pe calea ferată, 4941 – transporturi rutiere de mărfuri sau 5229 – alte activități anexe transporturilor. Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase la începutul lui 2021.