Transportul rutier de pasageri a crescut în primul semestru (S1) al acestui an cu 13,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Din totalul pasagerilor transportaţi, 58% au călătorit cu autobuze şi microbuze în transportul public local.
Transportul aerian a avut un avans de 7,5%. Numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul în primele şase luni ale anului a fost de 9,944 milioane, din care 86,6% au fost înregistraţi în cazul curselor internaţionale.
În schimb, transportul feroviar de pasageri a înregistrat o scădere cu 2,7% în privinţa numărului de pasageri transportaţi.
O scădere, cu 23,4%, s-a înregistrat şi în cazul transportului pe căi navigabile interioare, pentru care au optat 49.000 pasageri. În transportul maritim nu au fost înregistraţi pasageri în această perioadă.