Trei sferturi dintre companii și-au majorat bugetele pentru salarii

Trei sferturi dintre companiile din România, respondente la Barometrul de HR realizat de PwC România, în luna iunie, au ajustat sau vor ajusta salariile cu inflația sau cu un procent situat între inflație și creșterea planificată inițial, în timp ce restul au decis să mențină bugetul de creșteri salariale stabilit în 2021. Astfel, creșterea medie a bugetului salarial total este de 9,4%m în 2022, față de 2021.

foto: Jean-Mihai Pîlșu

Potrivit sondajului, 41% dintre companii au revizuit în sus bugetul de creșteri salariale, însă insuficient pentru a compensa pierderea de venituri cauzată de inflație, un sfert au ajustat sau vor ajusta salariile cu nivelul inflației pentru toți angajații, iar 9% au ajustat cu inflația doar pentru anumite categorii de angajați.

Rata medie a inflației la care se raportează companiile respondente atunci când ajustează bugetul este în medie de 8,2%. Însă, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), rata inflației a ajuns în luna mai la 14,5%, fiind cea mai ridicată din ultimii 19 ani în România. Cea mai recentă prognoză de inflație a Băncii Naționale a României (BNR) pentru finalul acestui an este de 12,5%. 

Mădălina Pașca

„Companiile fac ajustări ale bugetelor pentru salarii în încercarea de a acoperi inflația galopantă, dar este foarte dificil să acopere integral această creștere aflată la maximul ultimilor 19 ani. De regulă, companiile care nu întâmpină dificultăți financiare din cauza contextului actual sau pe fondul pandemiei au în vedere compensarea, celelalte sunt însă mai rezervate încercând totuși să compenseze prin alte modalități. Astfel, având în vedere stresul financiar resimțit de angajați, vedem că multe organizații încep să pună un accent mai mare pe zona de beneficii din categoria produselor financiare: pensii private, asigurări, discount-uri la diferite servicii financiare, plata în avans a salariului”, a declarat Mădălina Pașca, senior manager People&Organisations, PwC România.

Cele mai mari creșteri ale bugetului salarial total în 2022 versus 2021 vor fi operate în sectorul de bunuri de larg consum/distribuție, de 13,6%, în servicii financiare (bănci, leasing, IFN), de 12,8%, și în sectorul de energie, de 10,3%, iar cele mai mici în asigurări, de 5,6%, și farma, de 6,4%. 

În ceea ce privește fluctuația de personal, majoritatea companiilor nu raportează schimbări semnificative în prima jumătate a anului, iar 36% plănuiesc noi angajări în trimestrul al treilea.

Companiile vor continua cu modelul de muncă hibrid

Jumătate dintre companii intenționează să aplice un model de lucru hibrid în funcție de anumite reguli impuse (număr minim de zile de la birou, orar clar stabilit), colaborarea dintre angajați fiind principalul motiv menționat pentru importanța reîntoarcerii la birou.

Dintre companiile care aplică munca hibrid, 66% spun că pe termen lung angajații lor vor lucra exclusiv sau majoritar de la birou.

Potrivit sondajului, 37% vor lăsa alegerea la latitudinea fiecărei echipe/angajat modul de lucru, iar 9% vor aplica activitatea permanentă de la birou, obligatorie pentru toți angajații. Doar 11% din companii permit telemunca din străinătate, în baza unei politici definite.

Studiul HR Barometru a fost derulat de către PwC în perioada 27-29 iunie 2022, pe baza informațiilor furnizate de peste 100 de companii participante din IT&C, BPO, Produse industriale, Energie (utilități /produse petroliere), Farmaceutic /Medical, Servicii financiare  și FMCG/Retail.

Peste un sfert (27%) dintre companiile respondente au între 1.001 – 3.000, un procent similar între 101-500 angajați, 19% sub 100 angajați, 16% între 501 – 1.000 angajați și 12% peste 3.000 angajați.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.