Tren CFR cu ajutoare pentru Turcia

România a trimis, în 13 februarie, un al doilea tren cu ajutoare pentru sinistrații cutremurelor produse, în urmă cu o săptămână, în sud-estul Turciei. Au murit în această țară peste 36.000 de oameni, în cea mai mare catastrofă naturală din aproape un secol.

Trenul, aparținând CFR Marfă, a plecat din Gara Bucureşti Vest spre Turcia, încărcat cu produse de cazarmament din stocurile „Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt)” ale RescEU, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Primul tren marfar, plecat în data de 11 februarie din Bucureşti, a ajuns în noaptea de 12 spre 13 februarie în Republica Turcia.

Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt) reprezintă acţiunea întreprinsă de Comisia Europeană ce are în vedere crearea unei capacităţi de adăpostire temporară rescEU, care să fie disponibilă pentru desfăşurarea misiunilor din cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă.


Prin acest program, produsele pot fi puse la dispoziţia ţărilor care se confruntă cu situaţii de urgenţă de amploare, în baza cererilor de asistenţă internaţională înaintate, sub egida Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.