Traficul feroviar este întrerupt pe ambele fire de circulație, în 5 ianuarie, între Călimănești și Cozia, din cauza precipitaţiilor abundente și a aluviunilor care au inundat terasamentul căii ferate, informează CFR Călători.
În prezent, 5 trenuri ale CFR Călători sunt afectate. Pentru garniturile aflate în circulație, managerul infrastructurii feroviare, CFR, asigură transbordarea călătorilor pe distanța Călimănești – Lotru și retur cu mijloace auto.
„Azi noapte, în jurul orei 03:30, din cauza aluviunilor cazute de pe versant roțile locomotivei și a primului vagon ale trenului Regio 2069, care circulă pe ruta Râmnicu Vâlcea – Călimănești – Sibiu, au escaladat șina și au rulat până la oprire în afara acesteia. În tren se aflau 9 călători”, precizează CFR Călători.
Restituirea contravalorii biletelor
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație afectată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Probleme și pe DN7 și DN66
Și circulația auto a fost afectată, pe ambele sensuri, pe DN7, Valea Oltului, și pe DN66, Defileul Jiului. Din cauza precipitațiilor abundente s-au format viituri care au antrenat grohotiș, blocând partea carosabilă, potrivit CNAIR. Traficul rutier a fost reluat după mai multe ore în care au acționat echipele de intervenție ale drumarilor.