Trenuri întârziate din cauza copacilor căzuți pe calea ferată, la Galaţi, Iaşi şi Braşov

tren zapada, viscol, pom, copacTrenuri întârziate din cauza copacilor căzuți pe calea ferată se înregistrează vineri dimineață, iar circulaţia feroviară este afectată în continuare pe Sucursalele Regionalelor Galaţi, Iaşi şi Braşov.

Pe SRCF Galaţi, relaţia Adjud – Pufeşti (unde circulaţia se defăşoară doar pe firul II) între orele 1,30 – 5,20 circulaţia feroviară a fost întreruptă, deoarece locomotiva ce remorca trenul 1856 a agatat cu pantograful un cablu care atarna de linia de contact.  Au întarziat 8 trenuri cu 1.397 minute.

Pe relaţia Hanu Conache – Independenţa, la ora 2,06 circulaţia a fost întreruptă deorece un fir Renel s-a rupt şi a căzut în gabaritul liniei. De la 4,50 se circulă pe firul II cu tracţiune Diesel.

Pe SRCF IAŞI – Pe relaţia Paşcani – Târgu Neamţ, din cauza copacilor căzuţi pe firul de contact, circulaţia este întreruptă de la ora 2,16. Echipele de intervenţie au desfăşurat lucrări de remediere iar la ora 8,10 s-a redeschis circulaţia. Trenurile vor ajunge cu întârzieri la destinaţie.

Pe SRCF Braşov, relaţia Timişu de Sus – Dârste, din cauza copacilor căzuţi pe firul de contact circulaţia a fost întreruptă de la ora 2,20. La ora 7,29 firul I s-a repus sub tensiune, firul II rămâne închis, se lucrează pentru remediere.

“Vă reamintim că măsurile de ataşare a locomotivelor Diesel la trenuri asigură continuitate în circulația trenurilor, insă se înregistrează întârzieri în graficul tuturor trenurilor care tranzitează zona respectivă”, se arată în comunicatul remis redacției de CFR SA.

Personalul feroviar verifică în permanenţă componentele infrastructurii, astfel încât, pentru orice deranjament tehnic produs din cauza condiţiilor meteo să se intervină pentru remediere.

Pasagerii sunt rugaţi ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească sau să verifice tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul Camere web (https://www.cfr.ro/…/content/article/2-uncat…/2273-camere-web).

Dacă sunteţi deja în tren accesaţi de pe laptop sau mobil www.cfr.ro apoi Trenul meu (https://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren) introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe informatii tren. Obtineţi informaţii în timp real despre ce staţie urmează, dacă aveţi sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.