Tribunalul București a deschis procedura falimentului împotriva City Insurance

Tribunalul București a deschis, în 9 februarie, procedura falimentului împotriva City Insurance, astfel că, în termen de 90 de zile, de la acest moment polițele de asigurare emise de City încetează de drept. Fost lider RCA, acest asigurător avea peste 3,13 milioane de polițe RCA în vigoare, la finele anului trecut. 

Iată decizia publicată pe portalul instanțelor:

Prin hotărârea pronunţată astăzi, 09.02.2022, în cauza nr. 27011/3/2021, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă a admis cererea creditoarei Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE CITY INSURANCE S.A.”, se arată în decizia instanței.

Prin aceeaşi hotărâre, a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar CITR Filiala Cluj S.P.R.L.

În cauză, judecătorul sindic a fixat următoarele termene limită:

  • a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei – 28.03.2022;
  • b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 18.04.2022;
  • c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 13.05.2022;
  • d) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 25.04.2022.

În vederea facilitării demersurilor de înregistrare a declaraţiilor de creanţă, precizăm că cererile de înscriere la masa credală, însoţite de documentele justificative şi dovada achitării taxei judiciare de timbru vor fi transmise la grefa Secţiei a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, atât în format scriptic (hârtie), cât şi în format electronic (documente PDF de maximum 4 MB fiecare) exclusiv la adresa de email trb-falimentcity@just.ro, urmând ca exemplarul destinat practicianului în insolvenţă să fie transmis pe adresa de corespondenţă electronică ce va fi indicată de acesta prin notificare.”

În lista creditorilor de asigurări publicată de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), în 8 decembrie 2021, figurau peste 191.000, inclusiv din partea unor ministere, Servicii publice de Ambulanță, SPP ori CNAIR, care solicitau despăgubiri ori sume asigurate. 

Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.