Un nou CEO la Rădăcini Auto

Rădăcini Grup îl numește pe Darius Madadi în funcția de CEO al Rădăcini Auto, divizia cu cea mai mare pondere în afacerile grupului (76%). Acesta va fi responsabil de dezvoltarea companiei, prin implementarea unei strategii care să urmărească nevoile actuale ale pieței, în contextul evoluției industriei la nivel global.

Darius Madadi

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Printre obiectivele sale în noua poziție se numără creșterea calității interacțiunilor clienților cu Rădăcini Auto, alături de identificarea și valorificarea unor noi oportunități la nivel de industrie. 

Darius Madadi face parte din echipa Rădăcini Auto din anul 2020, ocupând funcția de Strategy Director. Anterior, el a activat timp de doi ani la L.E.K. Consulting, firmă prestigioasă de consultanță strategică din Londra, specializată pe strategie de business și un an în cadrul departamentului de marketing și product management al General Motors din Luton, Marea Britanie. Acesta a absolvit Facultatea de Business Management din cadrul University of Birmingham, respectiv un program de masterat în Economie și Strategie pentru Business, la Imperial College London. 

„Asistăm la schimbări interesante în industria auto la nivel global, deopotrivă oportunități și impedimente, care se reflectă și pe plan local. În acest context, îmi propun să aduc un suflu nou în cadrul Rădăcini Auto, să consolidez creșterea organică de care se bucură compania în ultimele trei decenii printr-o strategie adaptată perioadei pe care o traversăm. Printre obiectivele principale vizăm dezvoltarea relației cu clienții noștri prin servicii calitative, integrate și dedicate”, a declarat Darius Madadi. 

Una dintre direcțiile asumate de Darius Madadi în noua strategie de dezvoltare a Rădăcini Auto constă în crearea unui sistem integrat de servicii, pus la dispoziția clienților din momentul achiziției mașinii, până la decizia de înlocuire a acesteia. Un prim pas în acest sens va fi lansarea aplicației Rădăcini Plus, care își propune sprijinirea clienților în diverse operațiuni necesare oricărui șofer, cum ar fi gestionarea asigurărilor, ITP-ului, Rovinietei, anvelopelor ori reviziei periodice. Pe termen mediu, această implementare va fi optimizată și dezvoltată constant, în funcție de nevoile și preferințele clienților. 

Totodată, strategia de dezvoltare va avea la bază feedbackul din partea clienților, obținut în prezent prin intermediul unui sistem de monitorizare a tuturor interacțiunilor acestora cu Rădăcini Auto. Pe lângă comunicarea directă încă de la prima solicitare, acest instrument include și un follow-up pentru identificarea punctelor de îmbunătățire. De asemenea, pentru a-și putea servi cât mai bine clienții, Rădăcini Auto are în plan deschiderea la începutul lunii decembrie a primului showroom Skoda din grupul Rădăcini, în centrul auto integrat din Brăila.

Potrivit noului CEO, pe termen mediu și lung Rădăcini Auto va continua să identifice și sa valorifice noi oportunități din industrie, care se pot materializa în deschideri de noi locații, integrarea unor noi mărci în portofoliu ori investiții în domenii complementare industriei auto. În prezent, Rădăcini Auto își desfășoară activitatea în șapte orașe – București, Brăila, Galați, Otopeni, Brașov, Constanța și Ploiești, fiind dealer autorizat pentru opt branduri – Volkswagen, Suzuki, Mazda, Honda, Skoda, Opel, Citroen și Peugeot. Rădăcini Auto are o pondere de 76% din cifra de afaceri a grupului, care mai deține o divizie de imobiliare (20%) și una de echipamente și utilaje industriale (4%). La finele anului trecut, Rădăcini Grup a înregistrat o cifră de afaceri de 107 mil. Eur.

Despre Rădăcini Grup 

Rădăcini Grup este unul dintre cei mai mari jucători ai pieței auto din România, fiind dealer autorizat pentru mărcile Opel, Volkswagen, Suzuki, Mazda, Skoda, Citroen, Peugeot și Honda, cu centre auto integrate în București, Brașov, Brăila, Constanța, Galați, Otopeni și Ploiești. 

Grupul deține și o divizie specializată în comercializarea de echipament și utilaje industriale, dar și în activitatea de formare profesională în domeniul auto.

În ultimii ani o altă divizie a grupului – Rădăcini Estate – a devenit tot mai complexă, un nume reprezentativ în acest sens fiind Aviației Tower, proiect rezidențial premium, dezvoltat în două faze, în zona de Nord a Capitalei, precum și proiectul Sisești 303 by Rădăcini, un nou complex rezidențial pe malul lacului Grivița.  

O direcție strategică a grupului este cea de responsabilitate socială, acolo unde Fundația Rădăcini Grup realizează proiecte remarcabile, în special în domeniile educației și sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.