Un nou șef interimar la CFR

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Căi Ferate (CFR) l-a desemnat pe Ioan Pintea în funcția de director general interimar, pentru un mandat de patru luni, începând din 15 februarie.

Pintea îl înlocuieşte la şefia CFR SA pe Marian-Marius Chiper.

Noul şef al CFR SA va coordona activitatea companiei naţionale care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică, până la finalizarea procedurii de selecţie, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, informează un comunicat al operatorului feroviar național.

Noul director general al CFR SA, de profesie inginer, a absolvit Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, Facultatea de Căi Ferate Drumuri şi Poduri şi are o experienţă de 30 de ani în domeniul feroviar, până la preluarea noului mandat deţinând funcţia de director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Braşov.

Ioan Pintea şi-a propus pentru perioada imediat următoare implementarea a două obiective importante, respectiv prioritizarea şi accelerarea programelor de modernizare a infrastructurii feroviare, precum şi promovarea altor obiective de investiţii cu impact major in dezvoltarea reţelei feroviare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.