În urma protestelor transportatorilor, care acuză scumpirea RCA, Uniunea Națională a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR) a reacționat, printr-un punct de vedere în care precizează, între altele, că tarifele RCA sunt deja plafonate.
Amintim că Guvernul a aprobat un proiect de lege privind modificarea Legii RCA, pe care l-a trimis Parlamentului, spre dezbatere și adoptare.
Punctul de vedere transmis ZIUA CARGO:
„UNSAR a luat notă de anumite declarații făcute în contextul acțiunilor derulate de anumiți transportatori care solicită autorităților, printre multe alte măsuri, și plafonarea tarifelor RCA.
În spiritul unei bune informări a opiniei publice, venim cu o serie de clarificări:
- Tarifele RCA sunt deja plafonate! Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023. Inițial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului în curs. Nu știm ce altă industrie se mai află într-o situație similară.
- Dauna medie plătită în baza polițelor RCA la trimestrul trei din 2023 a crescut cu circa 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, în timp ce despăgubirile nu sunt plafonate. Totodată, asiguratorii plătesc taxe și contribuții în creștere, de la 6,6% pentru RCA în 2021, la circa 13% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA. În plus, contribuția asiguratorilor la FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților a crescut de la 1% în 2021, la 7% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA, din care 5% reprezintă împrumut dat de asiguratori. Aceste contribuții constituie o povară financiară semnificativă – bani ce sunt alimentați de către asiguratori din valoarea polițelor plătite de toți asigurații pe toate tipurile de asigurări generale, nu doar RCA. Nu se știe când vor fi recuperate sumele împumutate de asiguratori la FGA și care va mai fi valoarea lor atunci, având în vedere inflația și pierderea de dobândă.
- Tarifele RCA sunt calculate în funcție de frecvența daunelor RCA și de dauna plătită în cazul fiecărui accident. Reamintim, astfel, că frecvența daunelor RCA înregistrată în cazul autovehiculelor pentru transportul bunurilor este de aproape 3 ori mai mare decât media pieței. Astfel, frecvența accidentelor produse de vehiculele de transport cu o masă de peste 16 tone este de 19,1%, față de circa 6,6%, cât este frecvența medie a daunelor RCA pentru toate tipurile de autovehicule. Cu alte cuvinte, din fiecare 100 de astfel de vehicule de transport înmatriculate, cel puțin 19 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale (de regulă de o gravitate semnificativ mai mare decât alte categorii de autovehicule) sau vătămări corporale și decese. Mai mult, în plus față de frecvență, și dauna medie despăgubită în baza polițelor RCA pentru accidentele produse de aceste tipuri de autovehicule este semnificativ mai mare decât dauna medie înregistrată la nivelul întregului parc auto. Nu în ultimul rând, foarte multe daune se plătesc pentru accidente produse în afara țării, în unele state neexistând limite de despăgubire pentru vătămări corporale sau deces ori chiar pentru daune materiale.
- Prin urmare, comportamentul în trafic al fiecărui șofer afectează financiar toți șoferii de RCA. Tocmai de aceea, insistăm că trebuie să lucrăm la cauze și nu la efecte, motiv pentru care UNSAR a inițiat Coaliția pentru Siguranță Rutiera – un proiect de țară prin care ne propunem să aducem laolaltă organizații diverse, companii și autorități, cu un singur scop: creșterea nivelului de siguranță pe șoselele din România și reducerea frecvenței accidentelor și a numărului de victime ale acestora. Dacă măcar jumătate din determinarea și energia celor care au protestat zilele acestea ar fi investită în prevenție rutieră, nu doar că multe vieți ar fi salvate, dar și frecvența accidentelor rutiere, care influențează primele RCA, ar arăta altfel. România continuă să fie, din păcate, „campioană în Europa” la accidentele rutiere.
- Avem nevoie de o schimbare profundă a legislației RCA – așa cum Guvernul a promis anul trecut. Actuala lege și-a demonstrat limitele de atâtea ori, iar măsurile provizorii, așa cum este cea de înghețare a tarifelor RCA, nu rezolvă problemele de fond cu care se confruntă deopotrivă asigurații, persoanele prejudiciate și asiguratorii.
- Soluțiile optime vin mereu în baza dialogului. Industria de asigurari e pregătită să ofere tot sprijinul tehnic pentru modificarea actualei legi RCA și pentru a rezolva problema în amonte, nu la vărsarea râului. Trebuie lucrat la cauze, nu la efecte.”