UNTRR solicită Guvernului, MFP, MAE și ASF desecretizarea scrisorii primite de la Comisia Europeană privind legislația RCA și să nu susțină cartelul asigurătorilor.
Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului, Ministerului Finanțelor Publice (MFP), Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) desecretizarea scrisorii primite de la Comisia Europeană (CE) în data de 19 iulie 2018, de punere în întârziere cu privire la normele referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).
În cadrul scrisorii, Comisia Europeană (CE) solicită autorităților române modificarea câtorva articole din legislația RCA actuală, ceea ce ar putea conduce din nou la creșterea tarifelor.
UNTRR consideră că Legea 132/2017 a determinat reechilibrarea pieței RCA și chiar a demonstrat, în scurt timp de la adoptare, revenirea la condiții comerciale caracteristice unei piețe libere. În prezent, tarifele RCA practicate de asigurători se situează sub tariful de referință (în unele cazuri chiar la jumătate față de tariful de referință), nicio companie care vindea asigurări RCA înainte de plafonarea tarifelor RCA și de adoptarea Legii 132/2017 nu s-a retras din piață și chiar 2 noi asigurători au fost autorizați pe acest segment de servicii.
Întrucât ASF a cerut transportatorilor rutieri un punct de vedere cu privire la eventualele modificări ale legislației, UNTRR solicită autorităților române transmiterea scrisorii primite de la Comisia Europeană pentru a putea transmite observații fundamentate asupra normelor reclamate de CE.
UNTRR reamintește Guvernului, MFP, MAE și ASF că prin modificarea legislației actuale RCA vor putea fi afectați peste 6 milioane de consumatori, existând riscul revenirii la situația de criză din perioada 2014-2016 când tarifele RCA depășeau 5.000 de euro/an pentru un autocamion la clasa de bază B0, chiar peste 10.000 – 20.000 euro pentru cele care înregistrau daune, indiferent de valoarea acestora.
Totodată, UNTRR solicită urgentarea finalizării și comunicării rezultatelor anchetei Consiliului Concurenței, care suspectează o parte din companiile de asigurări furnizori RCA că în perioada 2014-2016 ar fi format un cartel și s-ar fi înțeles asupra prețurilor, decizia finală fiind necesară pentru a fi comunicată în cel mai scurt timp către Comisia Europeană.