Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere Guvernului să elimine „imediat” măsura de punere în autoizolare 14 zile a șoferilor români de camioane care fac transport internațional spre România.
”Menținerea acestei măsuri va bloca economia României, cu efect imediat în următoarea săptămână și cu consecințe catastrofale generate de lipsa mărfurilor, dar și de închiderea unităților de producție și reducerea considerabilă a comerțului, ceea ce va produce mai multe victime în timp foarte scurt comparativ cu noul coronavirus în următoarele 90 de zile”, arată UNTRR într-un comunicat de presă.
Uniunea transportatorilor precizează că „Italia nu interzice accesul camioanelor și nu a oprit producția și comerțul, pentru că ar intra imediat în colaps”.
Iată și celelalte precizări:
„Italia este al doilea partener comercial al României, după Germania, se transportă rutier 2 milioane de tone anual, ceea ce înseamnă 277 camioane pe zi. Se pot realiza monitorizări – verificare temperatură și simptome, completare formulare (atenție – pe formular nu se specifică meseria persoanei) și în cazul în care există suspiciuni serioase șoferul să fie pus în izolare sau carantină. În Italia se procedează la astfel de verificări, dar transportul rutier de mărfuri nu este blocat.
Mai nou, inclusiv șoferii români care au venit în România din Germania au fost puși în autoizolare. Germania reprezintă principalul partener comercial al României și totalizează 20% din comerțul exterior al României, adică 32,5 miliarde de euro. Toată industria automotive a României se blochează în 7 zile.
În România este o criză accentuată de șoferi, cu un deficit de 45.000 de șoferi profesioniști pentru vehiculele de transport marfă și pentru vehiculele de transport persoane de peste 1+8 locuri, chiar dacă statisticile par să spună altceva – că sunt aproape 200.000 de autovehicule licențiate în România pentru transportul de mărfuri (165.000) și persoane (35.000) – contra cost și în cont propriu și sunt eliberate atestate pentru 305.000 conducători auto profesioniști, din care aproape jumătate sunt plecați în UE și lucrează la firme din alte state membre.
Din estimările UNTRR, în cazul transportului rutier național de persoane – linii regulate – numărul de pasageri a scăzut cu 50%, iar pentru transportul de persoane ocazional scăderea este aproximativ 100%. În relația cu Italia, firmele de transport rutier românești de persoane au oprit total activitatea, iar în relațiile cu restul țărilor scăderea este nesemnificativă, volumul fiind comparabil cu perioada similară din anul trecut. În schimb, în cazul transportului rutier de persoane – curse ocazionale (alte relații decât Italia) scăderea este de aproximativ 100%.
În ceea ce privește transportul rutier de mărfuri intern, acesta este neafectat, în timp ce pentru transportul rutier de mărfuri internațional scăderea generală este de aproape 15%, iar unele firme sunt mai afectate cu până la 30%, altele nu sunt afectate deloc.
Transporturile de marfă internațional între Italia și alte țări din UE operat de transportatorii români nu este afectat decât în măsura în care clienții din Italia își reduc volumul de activitate – valabil în anumite cazuri, dar nu generalizat în acest moment.
Transportul de marfă internațional dintre Italia și România este în pericol din cauza măsurii de autoizolare a șoferilor care revin din Italia – aceste operațiuni au început să includă costul cu imposibilitatea utilizării șoferului 14 zile (peste 2000 euro), iar UNTRR solicită revenirea asupra acestei decizii și monitorizarea șoferilor fără a fi puși în autoizolare.
UNTRR solicită Guvernului:
– suspendarea plății creditorilor – pentru finanțare vehicule transport persoane – pe perioada interzicerii transportului de persoane,
– suspendarea plății contribuțiilor sociale de către firmele afectate
– suspendarea plății creditelor ipotecare de către personalul firmelor aflate în dificultate
Concediile medicale nu sunt plătite de stat de ani buni în urmă, de multe ori plata se face doar în urma unei acțiuni în instanță și pe baza unei hotărâri definitive obținute în acest sens
UNTRR solicită autorităților ca în punctele de trecere a frontierei să fie create spații speciale pentru verificarea șoferilor profesioniști, astfel încât să se evite aglomerația și posibilitatea ca aceștia să intre în contact cu alte persoane venite din diverse colțuri ale lumii.
UNTRR le reamintește autorităților că transportul rutier asigură funcționarea corespunzătoare a economiei și asigură calitatea vieții de care ne bucurăm astăzi.
O întrerupere sau o oprire a serviciului de transport rutier de mărfuri are consecințe în aproape fiecare aspect al vieții inclusiv sănătate, distribuirea alimentelor și a energiei. Prin oprirea transportului rutier sunt afectate majoritatea afacerilor cu care avem contact în fiecare zi, întrucât multe dintre ele au astăzi stocuri sau provizii mici sau aproape inexistente și sunt dependente complet de primirea livrărilor zilnice la timp”.
Cum ar putea arăta România fără camioane puteți vedea în următorul video realizat de UNTRR: