UNTRR cere suspendarea RCA pentru vehiculele neutilizate

UNTRR solicitã Guvernului, MAI, MFP, MTIC, ASF suspendarea „urgentã” a asigurãrilor RCA pentru o perioadã de 3 luni pentru autovehiculele neutilizate în activitatea de transport rutier.

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

„Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicitã Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Finanțelor Publice (MFP), Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC) și Autoritãții de Supraveghere Financiarã (ASF) modificarea legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de rãspundere civilã auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și a Normei nr. 20/2017 privind asigurãrile auto din România, astfel încât firmele de transport rutier din România afectate de criza noului coronavirus sã-și poatã suspenda asigurãrile RCA fãrã a depune plãcuțele de înmatriculare/înregistrare la autoritatea care le-a eliberat.

Deși aceastã posibilitate este prevãzutã în cadrul legii 132/2017, nu poate fi operatã deoarece nu existã o procedurã pentru returnarea plãcuțelor de înmatriculare. Totodatã, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) ne-a confirmat cã de când este în vigoare legea 132/2017, nu s-au înregistrat cazuri de suspendare a asigurãrii RCA prin depunerea plãcuțelor de înmatriculare.

UNTRR solicitã ASF și MAI realizarea unei proceduri simple de notificare electronicã a suspendãrii utilizãrii vehiculului și a asigurãrii RCA.

Din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus, firmele de transport rutier de mãrfuri românești care realizeazã transport rutier internațional au raportat o scãdere de 80% a afacerilor. Firmele de transport rutier de mãrfuri care activeazã în zona de automotive înregistreazã scãderi de 100%, dupã ce în Europa industria de automotive s-a oprit, iar în România mai multe fabrici precum Dacia, Ford sau Pirelli și-au suspendat activitatea. În plus, statele Europene au închis și alte fabrici considerate neesențiale în situația actualã, astfel cã transportatorii care activeazã pe aceastã zonã înregistreazã, de asemenea, scãderi ale activitãții.

De reținut este faptul cã în pofida informațiilor apãrute în media, tarifele încasate de transportatori de la clienți nu au crescut, contractele semnate anterior rãmânând neschimbate.

În cazul transportului rutier național de persoane – linii regulate – numãrul de pasageri a scãzut cu 80%, iar pentru transportul de persoane ocazional scãderea este aproximativ 100%. În cazul transportului rutier de persoane internațional scãderea este de 100%.

Astfel, firmele de transport rutier nu-și pot folosi activele și de aceea este necesarã o suspendare a asigurãrilor RCA. Vehiculele pot fi duse într-o parcare și încheiatã o polițã CASCO de stoc pentru camioanele care nu sunt utilizate.

UNTRR solicitã gãsirea unei soluții cât mai rapide de suspendare a asigurãrii RCA, fãrã a returna plãcuțele de înmatriculare, pentru ca firmele de transport rutier sã-și poatã folosi asigurãrile RCA actuale dupã ce criza provocatã de coronavirus va trece și fãrã a parcurge proceduri birocratice cu depunerea plãcuțelor de înmatriculare și pe urmã cu recuperarea acestora.

Totodatã, UNTRR solicitã Guvernului acordarea unei reduceri de 10% firmelor care își plãtesc integral taxele aferente lunii februarie pânã la 31.03.2020 – impozit pe salarii, CAS, CASS, impozit pentru microîntreprinderi, impozit pe dividende, contribuția asiguratorie pentru muncã, TVA. O facilitate similarã este oferitã de statul elen companiilor din Grecia, acestea urmând sã primeascã o reducere de 25% pentru plata integralã și la timp a impozitelor și contribuțiilor sociale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.